Din cuprinsul articolului
Recent, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut faptul că serviciile SMURD ar trebui să fie integrate în activitățile sistemului sanitar. În opinia sa, SMURD face parte din serviciile de sănătate și este necesar să le implicăm ca atare.
De asemenea, ministrul Sănătății face o clarificare. El susține că SMURD-ul nu are nicio legătură cu unitățile de primiri urgențe, întrucât SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare, Descarcerare) oferă servicii nemedicalizate.
Ministrul Sănătății a clarificat situația SMURD
„Problema e și simplă și complexă în același timp. S-a lansat chestiunea cu SMURDUL, o structură militarizată, există și în alte țări. Se ocupă de descarcerări, intervenții cu elicopterul și transport. Nu are nicio legătură cu unitățile de primiri urgențe. Și nici ambulanța.
Ambulanța oferă un serviciu medicalizat, iar SMURD oferă un serviciu nemedicalizat. Sunt paramedici, oameni care au beneficiat de instruire, dar nu sunt profesioniști în domeniul sănătății.
Eu am spus că trebuie inițiat un proces care să facă posibilă reîntregirea sistemului de sănătate, iar medicina de urgență e o parte a asistenței medicale, care trebuie coordonată de Ministerul Sănătății, nu de MAI. Acest sistem nu există în nicio țară. Și în România trebuie la fel. Dar acest lucru trebuie construit treptat, nu se poate face peste noapte.
Și nu trebuie legat de persoana mea sau de persoana domnului Arafat, despre care eu mereu am avut cuvinte de laudă față de activitatea pe care a desfășurat-o până acum. O soluție e să vină dânsul la Ministerul Sănătății. Să se decidă ce își dorește, SMURD sau asistență medicală de urgență. Sunt două lucruri diferite”, a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, potrivit România TV.
SMURD nu va trece la Ministerul Sănătății
Alexandru Rafila, de asemenea, susține că nu s-a pus niciodată problema ca SMURD să treacă la MS, de fapt.
„Acest proces necesită două lucruri importante. În primul rând, e vorba de o decizie de natură legislativă, care să se concretizeze. Și reprofesionalizarea Ministerului Sănătății, domeniul medicinii de urgență. Eu când am venit la MS era un singur angajat care se ocupa de această problemă.
Eu îmi doresc ca toate elementele sistemului de sănătate să fie coordonate unitar de MS, indiferent cine e ministrul Sănătății. Eu cred că sprijinul politic depinde de capacitatea de a explica lucrurile și de a evita diversiunile. Chestiunea cu SMURD-ul a fost o diversiune. Inclusiv domnul Ciolacu a răspuns la o întrebare care nu avea, de fapt, subiect. Eu nu m-am referit la SMURD.
Domnul Ciolacu a fost întrebat dacă e de acord ca SMURD să treacă la MS. Ori lucrul acesta nu s-a discutat, eu nu am spus asta. Nici nu se pune problema. Dânșii sunt pompieri, nu ar fi logic și normal ca MS să coordoneze o structură a pompierilor, e deplasat și ilogic”, a adăugat Alexandru Rafila.