Din cuprinsul articolului
Alexandru Rafila face precizări în cazul achiziţiilor supraevaluate de vaccinuri anti-COVID-19. România a comandat în total aproximativ 80 de milioane de doze din vaccinurile COVID-19 disponibile, din care au fost furnizate 35 de milioane, spune ministrul sănătăţii.
Alexandru Rafila a precizat că din această cantitate, circa 10 milioane au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat, iar în unităţile sanitare mai există 2 milioane de doze în termen de valabilitate, la care se vor adăuga alte 1.200.000 de doze deja achitate şi care urmează să fie furnizate.
Alexandru Rafila face precizări în cazul achiziţiilor supraevaluate
În contextul anchetei DNA ce vizează achiziţiile supraevaluate de la începutul anului 2021, jurnaliştii i-au solicitat ministrului Alexandru Rafila detalii despre situaţia actuală a vaccinurilor:
”Peste 20 de milioane de doze s-au folosit, cu precizarea că fiind vorba, cel puțin în trecut, de flacoane multidoză, o parte dintre doze erau administrate și o parte nu se puteau administra, pentru că durata de păstrare după deschiderea flaconului era limitată.
Oricum, România a plătit în total pentru aceste vaccinuri pe care le-a primit 2,5 miliarde de lei.
Există încă contractate foarte multe vaccinuri pe care noi nu le-am mai solicitat. Am avut discuții separate cu fiecare dintre producători, încercând să găsim soluții amiabile. Cu unul dintre ei am reușit, în sensul că nu ne va mai furniza dozele contractate. Rămânem, în continuare, cu ceilalți în discuții, să găsim o soluție, pentru că suma pentru aproximativ încă 45 de milioane de doze de vaccin este mare” a menționat Alexandru Rafila.
Procurorii DNA au anunțat că au demarat o anchetă cu privire la achiziția vaccinurilor anticoronavirus încă din 2021, dar că nu pot oferi momentan mai multe informații deoarece urmărirea penală nu este publică. Se fac însă cercetări cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu. DNA a criticat și afirmațiilor unor politicieni cărora le-a transmis că ancheta nu se face după agenda politică a unor persoane.