Potrivit Ministerului Sănătății, în aproximativ 2 – 3 săptămâni va primi cantitatea necesară de iodură de potasiu pentru a fi administrată întregii populații în caz de eveniment nuclear.
Iodura de potasiu a venit în atenția publicului prin prisma războiului ruso-ucrainean.
Ministrul Sănătății atrage atenția că nu oricine poate lua iodura de potasiu și în nici într-un caz nu este recomandat a se administra preventiv.
„Iodura de potasiu este o substanţă chimică care se poate administra în situaţia unui incident nuclear, o scurgere radioactivă, de exemplu, (…) dar toată lumea trebuie să înţeleagă două lucruri: iodura de potasiu nu este un panaceu universal. Se administrează unor categorii de persoane, în principal copii, tineri, femei gravide şi nu după vârsta de 40 de ani, şi ea nu face altceva decât să prevină acumularea de iod radioactiv, dacă cumva iodul radioactiv ajunge în atmosferă, pentru că aceste incidente se pot solda cu alte tipuri de radiaţii, nu cu existenţa iodului”, a spus, luni seara, Alexandru Rafila la România TV.
Acesta afirmă că iodura de potasiu nu trebuie luată preventiv.
„În niciun caz nu trebuie luat preventiv cum foarte multă lume crede, unii cred că au şi început să ia, n-are rost, este foarte periculoasă utilizarea acestei substanţe fără recomandare medicală şi la persoane care chiar nu au nevoie pentru că ea determină dezechilibre serioase la nivelul glandei tiroide”, a adăugat ministrul.
Acesta spune că autorităţile vor asigura stocul necesar.
„Vom asigura împreună cu Agenţia Naţională a Rezervelor de Stat şi cu Antibiotice Iaşi o cantitate suficientă, estimată de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Avem grijă să o distribuim iniţial la DSP-uri, ulterior la primării. (…) Noi ne facem treba, începând de mâine producţia se face, deci este clar că într-un interval de circa 2-3 săptămâni o să avem o cantitate suficientă încât să putem să o distribuim în toată ţara”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…