Sari la conținut

Alexandru Rafila: Este esenţială găsirea cât mai rapidă a unei soluţii care să asigure funcţionarea corespunzătoare a spitalelor

Spitalul Judetean Constanta
Sursă foto: Spitalul Județean Constanțța, Serviciul UPU
Scandal la Spitalul Judetean Constanta

Ministerul Sănătății a majorat bugetul pentru măsuri prioritare pentru ultimul trimestru al anului 2023 cu 150 de milioane de lei. Prin acest program, cele mai grave cazuri din spitalele de urgență sunt finanțate direct din bugetul Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, spune că în zonele critice ale spitalelor de urgență, cum sunt ATI, Trauma, Arși Gravi, AVC și Infarct miocardic acut reprezintă o prioritate și este esențială găsirea cât mai rapidă a unei soluții care să asigure funcționarea corespunzătoare a spitalelor din România.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
Sursa foto: arhiva doctorulzilei

S-au alocat 150 de milioane de lei spitalelor din România

”Asigurarea finanțării în cadrul acțiunilor prioritare derulate de Ministerul Sănătății, în zonele critice ale spitalelor de urgență, cum sunt ATI, Trauma, Arși Gravi, AVC și Infarct miocardic acut reprezintă o prioritate, în condițiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanțării suplimentare pentru spitalele publice. Este esențială găsirea cât mai rapidă a unei soluții care să asigure funcționarea corespunzătoare a spitalelor, decontarea medicamentelor compensate și gratuite către farmacii și funcționarea programelor de sănătate, care sunt gestionate de CNAS”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat, luni, într-un comunicat de presă.

În anul 2023 ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a crescut finanțarea pentru acțiunile prioritare la 400 de milioane de lei, cu cca. 60% față de anul 2021. Programul este dedicat pacienților critici de anestezie terapie intensivă, neonatologie, traumă, arși, respectiv, pacienților cu accident vascular cerebral și infarct miocardic acut.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel