Din cuprinsul articolului
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, despre dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie, că, în total, România a stabilit obligaţii contractuale de 80 de milioane de doze şi a luat 35 de milioane de doze, în valoare de 2,5 miliarde de lei, din care 10 milioane de doze au expirat şi au fost distruse sau sunt în curs de distrugere, relatează News.ro.
„În total, România a contractat, a stabilit obligaţii contractuale de 80 de milioane de doze, am luat 35 de milioane în valoare de 2,5 miliarde de lei, din cele 35 de milioane care au fost luate, 10 milioane au expirat au fost distruse sau sunt în curs de distrugere”, a spus Rafila.
Întrebat dacă are ceva de reproşat oamenilor care s-au ocupat de acest lucru, Rafila a spus: „Eu nu am de reproşat nimănui nimic, nu facem decât să ne facem datoria, punem la dispoziţia organelor de cercetare penală toate documentele care există la Ministerul Sănătăţii”.
„Cred că orice fel de comentarii, până la finalizarea anchetei penale, sunt de prisos”, a mai afirmat el.
DNA a solicitat, joi, Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.
Dosarul achiziției de vaccinuri în pandemie
Conform anunțului oficial al DNA, cei trei sunt acuzați că ar fi cumpărat în plus față de cantitatea existentă și necesară peste 52,8 milioane de doze de vaccin Pfizer și Moderna, în valoare de peste un miliard de euro.
DNA a anunțat joi printr-un comunicat de presă că a transmis procurorului general, în vederea sesizării președintelui României și Senatului, referatul pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, pentru infracțiunile de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv, complicitatea.
În comunicatul DNA nu este precizat niciun nume, menționându-se că este vorba despre trei persoane care făceau parte din Guvernul României.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu. În cazul lui Florin Cîțu, Senatul este cel care trebuie să încuviințeze ridicarea imunității, iar în cazul foștilor miniștri USR ai Sănătății este nevoie de încuviințarea președintelui României.