Din cuprinsul articolului
Recent, CNSU a propus o serie de relaxări, la nivel național. Aceste hotărâri au primit aprobarea, intrând în vigoare de vineri. Deși o altă variantă și-a făcut apariția pe teritoriul României, autoritățile susțin că măsurile mai stricte ar pune în pericol și mai mult încrederea oamenilor în experți.
Modificările doar par măsuri de relaxare, susțin specialiștii. Regulile anti-COVID vor proteja în continuare oamenii, însă este important să fie respectate.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit despre modificări și o nouă măsură care ar putea pune capăt discriminării. Certificatul COVID va conține și informații despre testare, iar persoanele vor putea obține acces în diferite spații pe baza testelor.
Persoanele pot obține accesul pe baza testelor COVID
„În această ședință de guvern a fost aprobată hotărârea CNSU. Deja cunoașteți principalele prevederi. Important este următorul lucru, ca mesaj: cred că ceea ce trebuie să înțeleagă toată lumea este că încercăm o întoarcere la normalitate și o întoarcere la un parteneriat cu populația. Sigur că există îngrijorare.
România a luat aceste măsuri care par măsuri de relaxare: prelungirea programului agenților economici cu o oră, mărirea gradului de ocupare a sălilor, de exemplu, la 50%, de la 30%, renunțarea la restricțiile de circulație din timpul nopții și, un lucru important, care cred că duce la eliminarea unei discriminări care a existat în mod constant în ultimele luni, respectiv accesul pe baza certificatului electronic COVID, care include de data aceasta și testarea. Astea sunt lucrurile importante.
Mesajul cel mai important este însă următorul: aceste măsuri luate de Guvernul României trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației, din parteneriatul angajatorilor și operatorilor economici de diferite feluri cu autoritățile. (…)
Ceea ce ne dorim noi este următorul lucru: acest trend descendent să continue cât mai mult timp și să nu ne întoarcem la creșterea numărului de cazuri. Este o anumită diferență, nu vreau să insist foarte mult asupra ei, sunt mulți care fac paralele între măsurile luate în acest moment și cele luate în cursul verii, măsuri de relaxare.
Măsurile de relaxare din cursul verii au fost luate pe un trend crescător constant. Acum ne aflăm pe un trend descendent şi sperăm să putem să-l menținem așa, dar pentru aceasta trebuie să înțeleagă toată lumea că trebuie să respectăm regulile.
Aceste reguli, care par puțin mai relaxate, trebuie respectate. Decât să avem reguli extrem de dure, extrem de limitative, care nu sunt respectate, este mai bine să avem o anumită relaxare și cu o respectare riguroasă a tuturor acestor reguli.” a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, potrivit RADOR.