UPDATE. Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, i-au întâmpinat, joi, la aeroport, pe cetăţenii români repatriaţi din Liban.
„Războiul le-a dat vieţile peste cap. Dar astăzi, aproape 70 de copii, femei, bătrâni şi persoane cu probleme medicale grave au fost repatriaţi din Liban. România nu-şi abandonează niciodată cetăţenii aflaţi în dificultate! Le mulţumesc diplomaţilor, militarilor şi tuturor angajaţilor din instituţiile statului român care au făcut posibilă această misiune! Alături de colegii mei din Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale vom continua să-i repatriem în siguranţă pe cetăţenii români care ne cer sprijinul”, a transmis premierul, într-un mesaj pe Facebook.
Printre cei repatriaţi se numără mame cu copii, persoane vulnerabile şi familiile acestora, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
____________________________________________________________________________
Aproximativ 70 de români au fost recuperați de armata română din Beirut, cu un avion trimis special pentru a fi recuperați şi aduşi în ţară.
Aeronava MApN care i-a transportat pe cetățenii români din Liban de la Beirut la București a aterizat la Baza Aeriană 90. Peste 1.100 de cetățeni români și-au confirmat prezența în Liban la Ambasada din Beirut.
Românii au solicitat sprijin către MAE, iar armata română (MAPN) a trimis o navă pentru a fi aduși în țară. Şase persoane au fost ucise într-un atac israelian care a vizat miercuri seară un centru de salvare al Hezbollah în centrul Beirutului, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii şi unei surse apropiate mişcării islamiste libaneze, informează AFP, conform digi24.ro.
Raidul s-a soldat cu „doi morţi pe loc” şi „bilanţul a ajuns la şase morţi după ce patru răniţi au decedat”, a precizat ministerul. Alţi şapte răniţi au fost transferaţi la spitale, a adăugat sursa citată.
Un responsabil al organizaţiei de salvare a mişcării şiite a declarat pentru AFP că raidul „a vizat centrul de protecţie civilă al autorităţii” din cartierul Bachoura, în centrul capitalei.
Jurnaliştii francezi din Beirut au auzit o explozie şi au relatat că unele clădiri s-au zguduit, înainte ca ambulanţele să se îndrepte spre ţintă.
Acesta a fost al doilea atac israelian care a vizat inima capitalei libaneze de la începutul conflictului dintre mişcarea islamistă pro-iraniană şi Israel, la 7 octombrie 2023.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…