Sari la conținut

Alertă sanitară! Sute de cazuri de salmonella în Europa. Principalele simptome ale infecției

Salmonella
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a anunţat că un focar de salmonella asociat cu carnea de pui afectează în prezent 16 ţări.

ECDC a declarat că au fost raportate 335 de cazuri confirmate în 15 ţări europene, precum şi în Statele Unite, în perioada ianuarie – 24 octombrie. În Germania au fost în total 18 cazuri în acest an, potrivit evaluării.

O persoană a decedat în urma contractării bacteriei

Un total de nouă persoane din trei ţări au necesitat îngrijiri medicale în unităţi medicale, iar o persoană din Austria a murit în urma contractării bacteriei.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Carnea de pui este considerată sursa probabilă a focarului, care include trei tipuri diferite de Salmonella enteritidis ST11, a scris agenţia cu sediul la Stockholm într-o evaluare comună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

ECDC a indicat în comunicat că există probabilitatea să fie raportate cazuri suplimentare până la identificarea sursei. Bacterii similare cu cele care au provocat focarul au fost descoperite în eşantioane de carne de pui şi în kebab de pui, au declarat cele două agenţii europene, potrivit Agerpres.

Eşantioanele au condus către şapte producători din Polonia şi unul din Austria, însă în unităţile lor de producţie nu au fost descoperite dovezi microbiologice ale contaminării, au precizat agenţiile.

Principalele simptome ale infecției

În unele cazuri, simptomele pot fi severe, în special la copiii mici, la vârstnici și la persoanele cu sistemul imunitar slăbit. Simptomele pot apărea la 6 până la 72 de ore după ce au fost infectate cu salmonella.

  • diaree;
  • sange in scaun;
  • dureri abdominale;
  • febra;
  • greata;
  • varsaturi;
  • frisoane;
  • cefalee.

Cum se poate preveni infecţia cu Salmonella

  • nu manca oua crude sau insuficient pregatite termic;
  • nu consuma carne cruda sau insuficient pregatita termic;
  • nu manca si nu bea lapte sau suc nepasteurizat;
  • spala bine fructele si legumele crude si indeparteaza coaja, daca este posibil;
  • spala bine mainile cu sapun si apa calda inainte si dupa manipularea alimentelor;
  • curata suprafetele bucatariei inainte de a pregati mancarea pe ele;
  • nu amesteca mancarea gatita cu alimente crude si nu folosi aceleasi ustensile pentru a le pregati;
  • spala mainile cu apa si sapun dupa ce ai atins animalele, jucariile si asternuturile lor;
  • pastreaza la frigider alimentele care se pot strica;
  • pune alimentele proaspete in frigider imediat dupa ce le-ai cumparat;

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel