Sari la conținut

Alertă sanitară! Autoritățile europene se confruntă cu un val de infecții rezistente la toate tipurile de antibiotice

bacterii intestinale
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

În întreaga Europă a fost declanșată o alertă medicală în urma descoperirii că tratamentul cu antibiotice obișnuite a devenit ineficient în cazul a două dintre cele mai comune bacterii care cauzează infecții grave la nivelul tractului digestiv, inclusiv la copii.

Aceste două bacterii sunt foarte contagioase și pot fi transmise prin consumul de carne sau lapte insuficient gătite, precum și prin legume și fructe nespălate. În prezent, cazurile de infecție se tratează doar cu ajutorul antibioticelor.

Specialiștii spun că s-a ajuns în această situație de a avea foarte multe bacterii care sunt rezistente la tratamente, tocmai din cauza consumului prea mare de antibiotic.Se întâmplă, la fel ca peste tot în lune, ca în România, o persoană bolnavă să meargă imediat la medic și să ceară un tratament, sau chiar să ia un antibiotic fără o prescripție medicală.

Aproximativ 50% din rețetele care ajung într-o farmacie sunt pentru antibiotic

Aproximativ 50% din rețetele care ajung într-o farmacie sunt pentru antibiotic, cele mai multe dintre ele fiind pentru infecții urinare, dar și infecții dentare. Medicii spun că este important să se limiteze acest consum de medicamente, iar pacienții să nu mai ia tratamente de ultimă generație, antibiotice foarte puternice care fac ca aceste bacterii să se transforme și să devină rezistente la astfel de pastile.

Specialiștii din toată lumea spun că aceasta devine o problemă de sănătate publică și este nevoie ca specialiștii din sănătate să se implice, astfel încât medicii să nu mai prescrie tratamente puternice și să facă neapărat o antibiogramă în majoritatea cazurilor când o persoană are o infecție.

Pe de altă parte, pacienții nu trebuie să mai meargă și să facă rost de antibiotice atunci când au probleme de sănătate, dacă medicul nu le-a prescris asta.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel