Categories: Ştiri sănătate

ALERTĂ METEO: schimbare radicală a vremii, anunțată de ANM. Ce se întâmplă de ASTĂZI, începând cu ora 16:00

O schimbare semnificativă a condițiilor meteorologice a fost anunțată de directorul Administrației Naționale de Meteorologie. Directorul Elena Mateescu a precizat că în România se va produce o inversiune termică, care va duce la temperaturi maxime de 28 de grade joi și vineri. Potrivit acesteia, temperaturile vor scădea în toată țara și ne putem aștepta la furtuni, rafale de vânt și intensificări ale vântului.

Joi și vineri, cele mai răcoroase zile din această săptămână

„Vorbim, mai ales de joi, de o scădere a regimului de temperaturi, astfel încât în anumite zone, mai ales în regiunile nordice, temperaturile să caracterizeze o vreme ușor sub ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Regimul de temperaturi la nivelul maximelor fiind cuprins în general între 20 și până la cel mult 28 – 29 de grade Celsius, cele mai ridicate valori în partea de sud-vest și sud a țării.

Joi și vineri, cele mai răcoroase zile din această săptămână, iar ceea ce urmează în weekend, din nou valori de temperaturi în creștere și este posibil ca până la finalul lunii iulie să vorbim din nou de valori de 34-35 de grade, mai ales în partea de vest, sud-vest și sud a țării”, a declarat Elena Mateescu, la România TV.

Schimbare radicală a vremii. Sunt așteptate furtuni în cea mai mare parte a țării

Potrivit directorului ANM, sunt așteptate fenomene de instabilitate în cea mai mare parte a țării.

„Vor fi averse torențiale însoțite de intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, cu căderi de grindină și cantități de apă care pot depăși 25 – 35 de litri pe metru pătrat”, a mai declarat directorul ANM.

Elena Mateescu anunţă cum va fi vremea în august

Sursă foto: Nikolas Noonan/Unsplash

„Luna august, la acest moment, va fi în continuare caracterizată ca și primele două luni din vara 2024 de alternanțe în care zilele călduroase să fie prezente, caracterizate de valori de peste 35 de grade Celsius, așa cum se întâmplă iată și în această săptămână, de perioade în care valorile de temperaturi să fie sub normele specifice date din calendar și să mai avem, totuși, intervale cu ploaie.

Este bine că plouă, pentru că seceta pedologică este una extremă și puternică, în bună parte din țară, și cel puțin fiecare cantitate de precipitații care se va putea înregistra în următoarea perioadă, la suprafața sorului sau în primii 10 cm, va putea să aducă ușoară îmbunătățire a rezervei de apă din sol.

Și aș vrea să fac două mențiuni, pornind de la debutul zilei de duminică, ca fiind cea mai călduroasă zi de când se fac măsurători meteorologice la nivel mondial, vara 2024, cu siguranță și în țara noastră, va aduce un alt record după vara 2023, a treia vară cea mai caldă, pentru că luna iunie, după cum știm, a fost cea mai caldă lună iunie în țara noastră, iar iulie va înregistra un nou record, pentru că avem deja o abatere termică pozitivă de 4,4 grade Celsius, depășind recordul înregistrat în iulie 2013, cu 3,5”, a mai spus directorul ANM.

 

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

6 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

36 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: