Din cuprinsul articolului
Alertă meteo de ultim moment. Autoritățile din România au anunțat sâmbătă că un nou val de praf saharian va ajunge în țara noastră în acest weekend.
Conform unui comunicat de presă, în perioada 22 iunie (sâmbătă) ora 12 – 24 iunie (luni) ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană dinspre nordul Africii către sud-estul Europei și România.
Depunerile de praf saharian vor fi mai vizibile în zonele și perioadele în care va ploua. În decursul zilelor de sâmbătă, duminică și luni (22 – 24 iunie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa dinspre vest-nord-vest către est-sud-est.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada 22 iunie, ora 15 – 23 iunie, ora 10, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei vor exista perioade de instabilitate atmosferică, manifestate prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
De asemenea, în perioada 22 iunie, ora 15 – 23 iunie, ora 6, în Crișana, Maramureș, local în Banat și Transilvania, precum și în nord-vestul Moldovei, vor fi perioade cu vijelii puternice. Vitezele la rafală vor atinge în general 70…90 km/h, grindina va fi de dimensiuni medii și mari, iar aversele torențiale și descărcările electrice vor fi frecvente. Cantitățile de apă vor ajunge la 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…