Categories: Ştiri sănătate

ALERTĂ MEDICALĂ! Bărbat de 37 din Alba suspect de ANTRAX. De unde ar fi putut lua boala?

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Alba este suspect de Antrax și este internat în acest moment pentru efectuarea analizelor medicale, viața lui fiind în pericol.

„Diagnosticul va fi confirmat sau infirmat de analize mai amănunțite de laborator, primele analize efectuate indicând prezența bacilului anthracis care produce boala antrax.”, a transmis DSP Alba.

„Compartimentul Epidemiologie din cadrul DSP Alba, în colaborare cu DSVSA Alba, efectuează o anchetă în acest caz, primele date indicând contractarea bolii de la animalele (oi) pe care bărbatul de crește în propria gospodărie.

Bărbatul s-a prezentat la un spital din județ pentru investigații amănunțite la îndrumarea medicului de familie care a constatat o plagă veche, cu evoluție nefavorabilă, la degetul mic de la mâna stângă a pacientului. Ultimul caz de antrax a fost înregistrat în județul Alba în urmă cu aproximativ 7 ani.

Antraxul este o boală infecțioasă produsă de Bacillus anthracis. Boala este o zoonoză (boală comună omului și animalelor), fiind întâlnită mai frecvent la bovine, caprine, ovine. Antraxul poate fi letal dacă nu este depistat și tratat la timp.” a mai transmis Direcția de Sănătate Publică Alba.

Compartimentul Epidemiologie din cadrul DSP Alba, în colaborare cu DSVSA Alba, anchetează cazul, primele date indicând contractarea bolii de la oile pe care bărbatul le crește la el în gospodărie.
Citeşte întreaga ştire: Bărbat din Alba, suspect de boala antrax, internat în spital. Ar fi luat boala de la oile din gospodărie.

Bărbatul s-a prezentat la un spital din județ pentru investigații amănunțite la îndrumarea medicului de familie care a observat o rană veche, cu evoluție nefavorabilă, la degetul mic de la mâna stângă a pacientului.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

15 minute ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

45 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

o oră ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

2 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

2 ore ago

Citeste si: