Alertă în SUA! O boală infecţioasă gravă a reapărut după 20 de ani. Principalele simptome ale bolii

Din cuprinsul articolului

Cinci cazuri de malarie au fost confirmate în Florida şi Texas, reprezentând prima transmitere locală în Statele Unite în ultimii 20 de ani a acestei boli cu potenţial mortal şi care este transmisă de ţânţari, a precizat Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

Cele patru cazuri din Florida şi un al cincilea în Texas au fost diagnosticate într-un interval de două luni, a precizat agenţia americană.

Autorităţile din Florida au precizat că primul caz a fost diagnosticat pe 26 mai în comitatul Sarasota, iar oficialii din Texas au anunţat pe 23 iunie că un rezident din Texas, care desfăşura muncă în aer liber în comitatul Cameron, a fost de asemenea diagnosticat cu această boală.

CDC a precizat într-o alertă publicată luni că malaria este considerată o urgenţă medicală şi că orice persoană care prezintă simptome trebuie „evaluată de urgenţă”, transmite Agerpres.

Agenția americană a precizat însă că, riscul de malarie pe teritoriul Statelor Unite este scăzut, și cele mai multe dintre îmbolnăviri au loc în timpul călătoriilor în afara ţării. Un procent de 95% dintre infectările cu malarie se produc în Africa, a mai precizat agenţia sanitară americană.

Principalele simptome ale bolii

Malaria este provocată de cinci specii de paraziţi şi este transmisă prin înţepături ale femelelor ţânţarului anofel. Simptomele includ febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare şi oboseală.

Pot apărea, de asemenea, greaţă, diaree şi vărsături. Malaria poate provoca complicaţii care pot pune viaţa în pericol, cum ar fi insuficienţă renală, convulsii şi comă.

Autorităţile din statul Florida au emis o alertă privind riscul acestei boli transmise de ţânţari şi au recomandat golirea piscinelor înălţate, verificarea plaselor de la geamuri pentru a nu fi găurite, precum şi folosirea insecticidelor ce conţin Dietiltoluamidă (DEET) pentru combaterea ţânţarilor. Este de asemenea recomandată purtarea unei ţinute formate din pantaloni lungi şi cămăşi cu mânecă lungă în prezenţa ţânţarilor.

Statul Texas a emis de asemenea o alertă sanitară prin care recomandă medicilor să ceară ca practică de rutină istoricul de călătorie al pacienţilor cu simptome de malarie, pentru a verifica dacă aceştia au petrecut timp în aer liber sau au fost înţepaţi de ţânţari într-o regiune în care este prezentă malaria.

Recent, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a avertizat asupra unui risc tot mai ridicat în regiunea europeană de cazuri de boli transmise de ţânţari, inclusiv dengue, zika, chikungunya şi virusul West Nile, asociate cu schimbarea climei şi răspândirea insectelor purtătoare de virusuri.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

16 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

46 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: