Sari la conținut

Alertă în Europa! Un medicament vital pentru pacienţii cu diabet nu se va mai găsi în farmacii

Foto credit: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Pacienţii cu diabet de tip 2 din Europa vor avea de suferit din cauza restricţiilor impuse la comercializarea unui medicament vital care reglează producţia de insulină. 

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că Europa va continua să se confrunte cu o penurie de Trulicity, medicamentul de succes pentru diabet al companiei Eli Lilly & Co., şi în septembrie, dup cum relatează Reuters.

La fel ca şi compania rivală Novo Nordisk, Eli Lilly se luptă să facă faţă cererii ridicate pentru medicamentele sale pentru diabet, inclusiv Trulicity, care tratează diabetul de tip 2 la persoanele cu vârsta de peste 10 ani.

sursa foto: news.ro

Ozempic, medicamentul pentru diabet al Novo, a fost deficitar timp de luni de zile în SUA, în parte din cauza prescrierii lui pentru pacienţii non-diabetici care doreau să slăbească.

Ţările cele mai afectate de penurie

Ozempic şi Trulicity de la Lilly aparţin unei clase de medicamente numite agonişti ai receptorilor GLP-1, care au fost iniţial dezvoltate pentru a trata diabetul de tip 2, dar care imită şi un hormon intestinal ce suprimă pofta de mâncare şi favorizează senzaţia de saţietate.

EMA a anunţat că Austria, Finlanda, Grecia, Polonia şi Suedia sunt afectate în prezent de o penurie de Trulicity, în timp ce în Danemarca şi Norvegia se aşteaptă, de asemenea, ca medicamentul să lipsească temporar din farmacii, potrivit sursei citate de News.ro.

În ianuarie, Eli Lilly a planificat să investească încă 450 de milioane de dolari pentru a extinde capacitatea unei fabrici din Carolina de Nord, pentru a face faţă cererii tot mai mari de medicamente pentru diabet.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel