Sari la conținut

ALERTĂ. Explozie devastatoare într-un bloc. Victimele sunt duse la spital

Sursă foto: Facebook

În această dimineață, un incident grav a avut loc în municipiul Constanța, unde o explozie cauzată de o butelie s-a produs într-o clădire cu regim de înălțime P+1, unde erau cazați mai mulți muncitori. Explozia nu a generat un incendiu, dar a dus la rănirea a patru persoane. Acestea au suferit arsuri pe aproximativ 40%-60% din suprafața corporală și sunt în prezent evaluate medical la fața locului.

Pentru gestionarea situației, autoritățile au intervenit cu mai multe echipaje: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială pentru transportul victimelor multiple, notează presa locală. 

Explozia a afectat 10 garsoniere și a dus la rănirea a patru persoane, dintre care trei au suferit arsuri de gradul II pe o suprafață de aproximativ 60% din corp, fiind transportate la spital în stare conștientă, iar o victimă a suferit un traumatism cranio-cerebral și a refuzat transportul la spital.

Din evaluările inițiale, structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată de explozie.

Matei Ecaterina

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Management Economic din cadrul ASE București. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel