Sari la conținut

Alertă, după Covid. Fibroza pulmonară, boala care afectează bărbații

Sechele pulmonare post-COVID. O mare parte dintre pacienții care s-au vindecat de COVID-19 au rămas cu sechele pulmonare. Unele persoanele care au trecut prin boală acuză oboseală, tuse persistentă sau probleme de respiraţie.

Alertă, după Covid. Sechele pulmonare: Fibroza pulmonară, boală cronică, evolutivă

Oboseală, tuse persistentă sau probleme de respiraţie sunt simptomele cu care tot mai multe persoane care au avut COVID-19 ajung la spital. În Arad, numărul acestora este, în aceste zile, mai mare decât cel al pacienţilor internaţi cu infecţie acută.

Dacă în cursul anului trecut spitalele din Arad erau pline de pacienți pozitivi, acum în saloane sunt tratați bolnavi ce s-au vindecat de COVID, cu efecte secundare extrem de supărătoare. Unii sunt dependenți zi și noapte de aparatele de oxigen, iar viața li s-a schimbat definitiv.

Erica Simon Repolski, coordonatorul Compartimentului de recuperare respiratorie medicală, spune că medicii acum încep să descopere efectele secundare ale COVID-19.

Fibroza pulmonară. Cât de gravă și ce repercusiuni poate să aibă?

„Din păcate, COVID-ul nu se termină când se termină puseul acut, ci rămâne acel long-COVID, COVID-ul lung cu sechele predominant pulmonare, dar, din păcate, nu numai. Din sechelele pulmonare, de menționat este fibroza pulmonară, care, din păcate, este o boală cronică, evolutivă. Încă nu știm cât de gravă și ce repercusiuni poate să aibă pe sănătatea populației trecute prin COVID. Majoritatea vin la noi cu persistența tusei şi a oboselii”, a declarat Erica Simon Repolski, potrivit RRA.

Alertă, după Covid. Fibroza pulmonară, boala care afectează bărbații

În prezent, în spitalul din Arad numărul bolnavilor internați cu probleme post-COVID este mare.

„Dacă duceam o găletuţă de apă oboseam, dacă urcam scările oboseam, dacă mă duc pe stradă mai mult sau mai rapid”, spune un pacient. Un altul spune că „trebuie să stau la oxigen tot timpul. Îmi este foarte greu.”

Medicii se așteaptă să descopere în continuare și alte efecte secundare ale acestei boli.

Fibroza pulmonară

Este cunoscuta sub numele de boala pulmonara intestitiala, termen general pentru o varietate de boli ale plămânilor cronice. Plămânii pacientului cu fibroza pulmonara sunt rigizi din cauza cicatrizării, a fibrozării țesuturilor pulmonare dintre sacii de aer (intestitiu). Țesutul cicatrizat se afla in imposibilitate de a transporta oxigenul.

Factori de risc

Factori care predispun la apariția bolii:
– Vârsta. Chiar dacă aceasta afecțiune a fost diagnosticată și la copii și sugari, fibroza pulmonara afectează mai ales adulții de vârstă mijlocie și de vârsta înaintată.
– Sexul. Bărbatii sunt mai susceptibili de a manifesta fibroza pulmonara, decât femeile.

Complicatii

1. Scăderea nivelului de oxigen din sânge (hipoxemie). Deoarece fibroză pulmonara reduce cantitatea de oxigen care ajunge în sistemul respirator, pacientul poate manifesta hipoxemie. Lipsa de oxigen poate perturba funcționarea normala a organismului și valorile scăzute ale acestuia pot pune în pericol viață pacientului.

2. Hipertensiune arteriala pulmonara. Spre deosebire de tensiunea arteriala sistemica, aceasta afecțiune se manifesta doar la nivelul arterelor pulmonare. Debutul are loc atunci când arterele capilare sunt comprimate de țesutul cicatriceal, fapt ce determina o rezistenta crescuta a fluxul sanguin în plămâni (rezistenta vasculara pulmonara). Acesta, la rândul sau, conduce la ridicarea tensiunii din interiorul arterelor pulmonare. Hipertensiunea pulmonara este o boala grava care se agravează progresiv și în cele din urma poate fi chiar fatala.

3. Insuficienta cardiaca dreapta sau cord pulmonar acut. Este o afecțiune grava caracterizata prin dificultatea și chiar incapacitatea inimii (ventriculului) de a asigura și a pompa suficient sânge, care să circule prin arterele pulmonare blocate.

4. Insuficienta respiratorie. Acesta este ultimul stadiu al bolii pulmonare cronice. Apare atunci când nivelul de oxigen din sânge este periculos de scăzut; consecințele sunt: aritmii cardiace și pierderea cunoștinței.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel