Din cuprinsul articolului
Alertă de RUJEOLĂ: risc de epidemie. Potrivit Centers for Disease Control and Prevention (CDC), rujeola este definită ca o boală respiratorie acută caracterizată prin conjunctivită, tuse, stare generală de rău, febră de 40,5 grade C, coriza și pete Koplik urmate de erupții cutanate.
Aproximativ 20.000 de persoane care au participat la o adunare religioasă amplă în Kentucky în luna februarie pot fi bolnavi de rujeolă, potrivit CNN.
La sfârșitul săptămânii trecute, CDC a lansat o avertizare pentru sănătatea publică pentru participanții la adunarea din Kentucky care sunt nevaccinați sau care nu au toate dozele de rapel pentru rujeolă.
Alertă de RUJEOLĂ: risc de epidemie în SUA
Aceștia ar putea fi deja bolnavi de pojar și ar trebui să intre în carantină pentru 21 de zile și să-și monitorizeze posibilele simptome, mai ales pentru a nu transmite boala.
Alerta este transmisă medicilor pentru a urmări dacă sunt cazuri de rujeolă la oricine cu simptome compatibile care a participat la evenimentul din Kentucky în 17 sau 18 februarie, mai ales dacă a avut loc un contact între alte persoane cu un participant la reuniune sau care a călătorit recent în străinătate, în special în țări cu focare în curs.
„Dacă ați participat la reuniunea Universității Asbury pe 17 sau 18 februarie și sunteți nevaccinat sau nu sunteți complet vaccinat împotriva rujeolei, ar trebui să vă plasați în carantină timp de 21 de zile după ultima expunere și să vă monitorizați pentru simptomele de rujeolă, astfel încât să nu transmiteți rujeola altora. ”, se arată în comunicatul CDC.
Oficialii CDC recomandă, de asemenea, persoanelor nevaccinate care au participat la adunare să vorbească despre vaccinare cu medicii lor după carantină, pentru că două doze de vaccin MMR (ROR, în România, contra rubeolei, rujeolei și oreionului) sunt eficiente în proporție de aproximativ 97% în prevenirea rujeolei.
Pentru persoanele care cred că au rujeolă sau au fost expuse la cineva cu virusul rujeolic, Centrul de Prevenire și Control al Bolilor a recomandat izolarea față de ceilalți și anunțarea urgentă a unei unitati medicale pentru a face o testaree.
Care sunt simptomele rujeolei
Infecția cu rujeolă poate provoca următoarele simptome la copii:
- Pierderea poftei de mâncare
- Erupţii cutanate
- Sensibilitate la lumină
- Tuse seacă
- Nas care curge
- Ochi lăcrimați, umflați
- Oboseala
- Disconfort
- Diaree
- Dureri de corp
- Dureri de cap
- Durere de gât
Cine este expus riscului de rujeolă
Medicii spun că următorul grup de oameni sunt cei mai predispuși la infecția cu rujeolă:
- Adulți cu vârsta de peste 20 de ani
- Sugari și copii mai mici de 5 ani
- Femeile însărcinate
- Persoane cu sistem imunitar slab
- Pacienți cu HIV sau cei cu leucemie