Femeia de 42 de ani din București confirmată cu coronavirus (COVID-19) duminică ar fi intrat în contact cu persoane care desfășoară activitate la Guvernul României!
În acest context, a fost demarată o anchetă epidemiologică, verificări cu privire la posibili „contacți” ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României.
Anunțul a fost făcut luni de către Grupul de comunicare strategică:
În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibili contacți ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României.
Facem precizarea că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia.