ANM a informat marți că vremea va fi călduroasă, caniculară, iar în zonele de câmpie și de podiș vor fi atinse temperaturi între 35 și 37 grade. De asemenea, indicele temperatură — umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.
Ministerul Sănătății recomandă să fie urmate sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 — 2 litri de lichide), fără a aștepta să apară senzația de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 — 20 de minute.
Medicii sfătuiesc să se consume, în fiecare zi, cât mai multe fructe și legume proaspete, deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă. Potrivit acestora, o doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă.
În această perioadă, medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.
Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Aerul condiționat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Dacă este absolut necesară expunerea la soare între orele amiezii, trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.
Persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.
În cazul copiilor aflați în tabără, medicii recomandă ca alimentele să respecte riguros normele de igienă și să fie proaspete, iar însoțitorii să aibă grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor. În timpul zilei, copiii vor fi supravegheați, iar locurile de joacă trebuie amplasate la umbră.
De asemenea, scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoțitorului.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…