Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Letonia, care ar fi trebuit să aibă loc vineri şi sâmbătă, a fost amânată, după ce președintele Letoniei a fost confirmat pozitiv la infectarea cu SARS-CoV2. Șeful statului a avut contact cu acesta, la Malmo, în Suedia, motiv pentru care a făcut un test COVID.
Potrivit Preşedinţiei, Klaus Iohannis a fost testat, iar rezultatul a fost negativ.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Forumul dedicat Comemorării Holocaustului şi Combaterii Antisemitismului, la Malmö, Regatul Suediei.
“Vizita oficială a preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Letonia, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 15 – 16 octombrie, a fost amânată, având în vedere faptul că preşedintele Letoniei a fost confirmat pozitiv la infectarea cu SARS-CoV2”, a confirmat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Potrivit presei letone, preşedintele Egils Levits, revenind miercuri seara dintr-o vizită de lucru în Suedia, a făcut un test rapid antigen COVID-19, care a ieşit pozitiv. Ulterior, preşedintele leton a făcut testul PCR, care a confirmat şi infecţia cu SARS-CoV-2.
Preşedintele Letoniei urma să se întâlnească joi cu omologul estonian, Alar Karis, iar vineri cu preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele leton l-a sunat personal pe şeful statului român pentru a-i explica situaţia şi pentru a amâna vizita.