Din cuprinsul articolului
Alertă ANM. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod galben de furtuni severe. Avertizarea este valabilă astăzi, între orele 12.00 și 23.00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei, și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) și grindină.
25…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp
În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Avertizare ANM: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul țării
„În sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.
Prognoza meteo ANM pentru perioada 17 iunie-15 iulie
În săptămâna 17 – 24 iunie, valorile temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.
Ploile vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 24 iunie – 1 iulie, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
În săptămâna 1-8 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest temperaturile vor fi apropiate de cele normale”.
Ploi la nivelul întregii țări
Potrivit meteorologilor, „ploile vor fi specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
În săptămâna 8-15 iulie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a teritoriului”, a precizat ANM.