Din cuprinsul articolului
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 2 august, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, care acoperă perioada 5 august – 2 septembrie 2024. Potrivit specialiștilor, temperaturile vor crește de la o zi la alta la începutul săptămânii, ceea ce va duce la vreme caniculară în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și jumătatea de sud a Moldovei.
Meteorologii a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
„La începutul săptămânii viitoare, valorile termice vor fi în creştere de la o zi la alta, astfel vremea va deveni cãlduroasã în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentalã și în jumãtatea de sud a Moldovei. În aceste regiuni și disconfortul termic va fi în accentuare, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depăși 80 de unitãţi. Vor fi înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice în zonele de munte și prin nord-vestul teritoriului.
Pe alocuri cantitãţile de apã vor fi însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori termice spre finalul săptămânii viitoare”, spun specialiștii de la ANM.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sudice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele intracarpatice.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…