Categories: Ştiri sănătate

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Spanac contaminat cu substanțe halucinogene. Cei care l-au consumat deja au suferit de delir, febră și vedere încețosată

Mai multe supermarket-uri au fost nevoite să retragă de pe rafturi mai multe sortimente de spanac după ce consumatorii au declarat că au suferit halucinații.

Cotidianul australian The Age a raportat că cel puțin 47 de oameni au avut simptome după ce au consumat spanac ambalat în pungi cu mix de salată. De asemenea, cel puțin 17 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Unele persoane au spus că au avut „halucinații serioase”, delir, febră, pupile dilatate și vedere încețoșată, după ce au mâncat spanac.

Linia de supermarketuri Costco a fost prima companie care a decis să retragă spanacul de pe rafturi, Woolworth urmându-i exemplul și retrăgând două varietăți de salate preambalate, potrivit Futurism.

Spanacul halucinogen pare să fi fost contaminat cu o plantă

Într-un comunicat de presă, compania Riviera Farms a transmis că spanacul pare să fi fost contaminat cu o plantă care poate avea consecințe asupra sănătății dacă este consumată, deși nicio companie nu a identificat până acum despre ce plantă a fost vorba.

Spanacul a fost retras frecvent de pe rafturile supermarketurilor din Statele Unite după ce a fost contaminat cu E. coli și salmonella în ultimele decenii, însă halucinațiile nu au mai fost raportate până acum. Acestea fiind spuse, o epidemie similară a avut loc în Slovacia anul trecut din cauza spanacului congelat.

O epidemie similară în Slovacia

Cercetătorii au transmis într-un studiu publicat în jurnalul Clinical Toxicology că 64 de oameni care au consumat spanac congelat de la aceeași companie în Slovacia au suferit „simptome ușoare de intoxicație” care au inclus „disconfort, amețeală, gură uscată și vedere îngreunată”, iar acestea au apărut după o oră sau două de la consumarea spanacului contaminat.

Cei care au avut parte de reacții mai intense au spus că au fost „confuzi și dezorientați” și au avut halucinații, potrivit studiului. Interesant este că acele „simptome au dispărut în mod spontan în decurs de 48 de ore”.

Guvernul Slovaciei a efectuat teste pe mostre cu spanac contaminat și, potrivit studiului, a descoperit că recolta afectată a fost cultivată în apropiere de planta Datura stramonium, cunoscută în limba engleză drept „devil’s trumpet” (trompeta diavolului) sau în română drept ciumăfaie.

Plantă extrem de populară în rândul celor care se droghează

Într-adevăr, planta conține chimicalele atropină și scopolamină care, atunci când sunt consumate, sunt toxice și pot produce halucinații, un efect care face ca planta să fie extrem de populară în rândul celor care doresc să se drogheze. Această plantă crește în toată lumea.

Nu este clar dacă spanacul din Australia fost contaminat cu ciumăfaie, dar, având în vedere că o epidemie similară a avut loc anul trecut și că planta crește peste tot, posibilitatea este cu siguranță luată în considerare de experți.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: