ANSVSA a informat despre retragerea de pe piaţă şi rechemarea de la consumatori a peste 60 de tone de carne de pui contaminată cu salmonella descoperite de inspectorii sanitar-veterinari, în mai multe magazine din țară.
Carnea, în special pulpe și pipote de pui congelate, a fost retrasă de la vânzare, conform autorităților. Iar oamenii care au apucat să cumpere, nu trebuie să consume carnea, până când nu este bine gătită, la peste 70 de grade Celsius.
„Vă informăm că societatea Copanex SRL a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului <Pipote de pui 500 g”, ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella Enteritidis în produs. Carrefour România SA retrage de pe piaţă şi recheamă de la consumatori următorul produs cu datele de identificare de mai jos: „Pipote de pui 500 g Copanex”, a transmis ANSVSA.
Conform agenţiei, Salmonella poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloza).
Carnea a fost importată din Polonia și a ajuns în fabrici de procesare și în multe magazine. Cea mai mare cantitate a fost găsită în două dintre lanțurile de hypermarketuri.
Se recomandă persoanelor care deţin produse din acest lot să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.
Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Mihai Ponea, vicepreședinte ANSVSA: „Am identificat unul din tipuile de salmonella periculoase, salmonella enteritidis, care provoacă toxinfecții extrem de grave la copii și vârstnici. Mesajul este unul de avertizare gravă către supermarketuri pentru că s-a constatat în ultima perioadă un aflux extraordinar de mare de carne de pasăre din Polonia. Dacă continuăm aceste lucruri, Romania va încerca de la intrarea în țară, în vamă, oprirea acestor mărfuri, până la ieșirea buletinelor de analize”.
Lanțurile de magazine unde s-au efectuat controale dau asigurări că urmează toți pașii impuși de inspectorii sanitar-veterinari.
Medicii ne spun că dacă este gătită bine, la temperatură mare, carnea de pui este sigură pentru consum. Atenție, nu trebuie spălată înainte pentru că apa împrăștie bacteriile.
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…