Alergia la insecte. Vara este sezonul în care insectele își fac de cap și toți mai mulți oameni le cad victime. Înțepăturile și mușcăturile de insecte sunt foarte frecvente.
De cele mai multe ori, reacțiile la aceste înțepături nu reprezintă un pericol pentru sănătatea individului. Însă, uneori, pot duce la reacții de natură alergică, locale extinse, sau reacţii sistemice de severitate variabilă, de la urticarie la șoc anafilactic, care pot pune viaţa în pericol.
Medicii susțin că cele mai cunoscute sunt alergiile la venin de Hymenoptere. În România, hymenopterele periculoase pentru om sunt albinele și viespile. Cel mai bine este să mergi la medicul specialist alergolog și să-ți faci anumite teste pentru a afla dacă ești sau nu alergic. Practic, cel mai important aspect pentru diagnostic, este demonstrarea prezenței IgE specifice la venin. Dacă persoana respectivă este alergică, va urma un tratament cu rolul de a reduce simptomele dar și unui care să le vindece. Cu alte cuvinte, individul respectiv va fi supus unei imunoterapii specifice.
Există și reacții de natură respiratorie în cazul alergiilor la anumite insecte, gândaci, muște etc. În situația aceasta este indicat să mergi la medic să urmezi un tratament adecvat.
Vestea bună, spune medicii este aceea că anumite reacții locale, pe piele, la înțepăturile de insecte, sunt normale și nu necesită testare alergologică. Însă, există și anumite reacții care creează disconfort. Mai exact, acestea se manifestă prin edem, eritem și prurit. Uneori, pot să apară simptome specifice rinitei sau conjunctivitei.
Foarte rar reacțiile sunt grave și amenință viața. Și aici ne referim la starea de confuzie, amețeală, colaps, pierderea vederii, hipotensiune.
În cazul copiilor, marea majoritate a reacțiilor sunt de natură cutanată.
La copii se observa frecventa scăzută a reacțiilor sistemice severe și a reacțiilor fatale, comparativ cu adulții. Majoritatea reacțiilor sistemice la copii sunt doar cu manifestări cutanate.
În ce constă tratamentul:
De cele mai multe ori, medicul va recomanda un analgezic pentru durere, antihistaminice orale, corticosteroizi topici. Numai în cazul pacienților cu alergii declarate și care sunt pasibili de reacții grave, se recomandă purtarea permanentă a autoinjectorului cu adrenalină. Dar trebuie să vorbești cu medicul tău care te va învăța cum să îl administrezi. Ideal este ca pacientul care în urma testelor a aflat că are o anumită alergie la insecte să poarte o brățară de avertizare. Pentru a obține vindecarea, tratamentul împotriva veninului de insecte – viespe sau albină – va consta în imunoterapia cu venin de insecte. Aceasta se realizează în timp, sub supravegherea strictă a medicului specialist alergolog.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…