Din cuprinsul articolului
ALEGERI prezedențiale 2024. În sediile marilor partide și în birourile sociologilor care analizează datele venite de la secțiile de votare în timp real este stupoare, duminică după amiază.
Sondajele exit-poll acreditate de BEC care vor fi făcute publice la ora 21.00 anticipează răsturnări spectaculoase de situație
Potrivit unor surse antena3.ro, politicienii și sociologii vorbesc despre mari surprize și anticipează răsturnări spectaculoase între candidații la prezidențiale.
Sursele vorbesc de trei candidați care, în acest moment, se află umăr la umăr pentru a intra în turul al doilea al prezidențialelor. Pentru unul dintre ei, considerat „marea surpriză” a acestor alegeri, sociologii nu reușesc să găsească explicații logice pentru ascensiunea lui.
„Doar dacă nu cumva fac alegătorii mișto de noi când răspund la întrebarea cu cine au votat”, a spus, pentru sursa citată, un reputat sociolog.
Până la ora 17,00, la primul tur al alegerilor prezidenţiale au votat 7.457.099 de alegători, reprezentând 41,40 % din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Satele, diaspora și cel mai tânăr segment de vârstă 18-24 de ani participă la vot într-un număr mai mare decât în 2019, potrivit HotNews.
Sunt mai multe voturi în rural decât în 2019, în timp ce urbanul a scăzut, conform datelor AEP de până la ora 17. Votul la sate a crescut cu 5,21%, cel de la orașe a scăzut cu 5,37%.
Liderii politici vorbesc despre vot masiv în marile orașe, chiar în fiefurile clasic arondate marilor partide, vot care însă, se tem ei, nu ar fi în favoarea marilor partide, ci mai degrabă construit pe un val ”anti”. Anti – sistem, anti – guvernare, anti – atuala clasă politică.
În București, de asemenea, clasamentul din timpul zilei înregistrat de casele de sondare arătau același trend în care marile partide erau dezavantajate.
Toate calculele politice depind însă de votul din Diaspora, unde PNL nu a avut campanie electorală și nici PSD nu este cotat ca favorit. Votul românilor din Diaspora a fost întotdeauna anti-guvernare și poate răsturna socotelile de la București.
Cert este că seara nu se va încheia la ora 21, după ce se vor anunța cifrele de exit-poll.
Ce spune despre tine grupa de sânge.Descoperirea personalității în funcție de grupa sanguină este un…
Mâncăruri simple de post. Postul poate fi o perioadă provocatoare pentru mulți, dar cu rețetele…
Remedii naturale pentru stări de vomă și diaree. Stările de vomă și diaree pot fi…
Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024. Potrivit astrologului,…
Boala Parkinson, o tulburare neurologică progresivă în care cantitatea de dopamină din anumite zone ale…
Suplimentele de vitamina D ar putea scădea tensiunea arterială la persoanele în vârstă care sunt…