Din cuprinsul articolului
Abuzul de alcool se referă la obiceiurile nesănătoase sau periculoase, legate de consumul de alcool, cum ar fi: consumul zilnic, sau prea mult, la un moment dat. Alcoolismul vă poate afecta relaţiile cu cei din jur, sau vă poate face să vă pierdeţi locul de muncă. Statisticile estimează că în Romania sunt aproximativ 2 milioane de persoane care consumă alcool în exces. La o persoană care are probleme cu alcoolul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că alte şapte au de suferit (familie, rude, prieteni).
Simptomele
Dacă aveţi trei sau mai multe din următoarele probleme pe parcursul unui an, ar putea însemna că sunteţi dependent de alcool:
– Nu puteţi renunţa la băutură şi nu puteţi controla cantitatea pe care o consumaţi
– Trebuie să beţi mai mult pentru a avea efect
– Aveţi simptome de sevraj, atunci când nu consumaţi alcool. Acestea includ: dureri de stomac, transpiraţie, tremur, nelinişte
– Vă dedicaţi mult timp consumului de băuturi alcoolice încât renunţaţi la alte activităţi
– Aţi eşuat în încercarea de a renunţa la alcool sau reducerea cantităţii pe care o consumaţi
– Continuaţi să beţi, chiar dacă acest lucru vă afectează relaţiile şi vă crează diverse probleme
– Vă faceţi probleme că nu aveţi sufiecient alcool pentru o seară sau pentru weekend
– Nu vă aminitiţi ce aţi făcut în timp ce eraţi băut
– Vă simţiţi vinovat că aţi băut
– Ascundeţi băutura de cei din jur
– Consumaţi alcool de dimineaţă sau beţi singur
Diagnosticarea
Probelemele legate de consumul de alcool pot fi descoperite în urma unui consult de rutină sau atunci când vă adresaţi medicului pentru alte probleme de sănătate. Medicul vă va chestiona în legătură cu simptomele, vă va face un examen fizic şi uneori o evaluare a stării de sănătate mintală. În urma examenului psihiatric, medicul poate stabili dacă suferiţi de depresie sau altă afecţiune psihică. De asemenea, vi se pot face şi alte teste pentru a verifica dacă aveţi probleme de sănătate cauzate de consumul excesiv de alcool, cum ar fi ciroza.
Tratamentul
Tratamentul depinde de gravitatea situaţiei, uneori fiind nevoie doar de ajutorul unui consilier pentru a reduce cantitatea de alcool consumată, însă în situaţiile mai grave, este nevoie de tratament medicamentos sau chiar de internare într-un spital sau centru de tratament. Medicul va stabili şi dacă trebuie să faceţi o detoxifiere înainte de începerea tratamentului. Prin detoxifiere alcoolul este eliminat din organism şi se face atunci când există o dependenţă psihică, urmând ca după detoxifiere să faceţi un tratament care ameliorează simptomele sevrajului.
După tratament, mulţi oamenifac diverse terapii în interiorul grupurilor de sprijin care îi ajută să stea departe de alcool.
UNDE PUTEȚI CERE AJUTOR ÎN ROMÂNIA
http://www.aliatong.ro – ALIAT – Alianta pentru Lupta Impotriva Alcoolismului si Toxicomaniilor este o organizatie non-guvernamentala, o asociatie de profesionisti in sanatate mintala. Oferă atât consultați online, cât și în spitale publice.
SPITALE PUBLICE
• Grupul AA
» Este primul grup infiintat in Bucuresti, cu o vechime de 12 ani. Alaturi de centrul pilot care isi desfasoara activitatea in sectia noastra, exista inca alte 3 grupuri AA care functioneaza in diferite locatii din Bucuresti.
» Activitatile Grupului Alcoolicilor Anonimi se desfasoara cu o frecventa de 3 intalniri pe saptamana, fiecare intalnire avand o durata de o ora; aceste intalniri sunt in zilele de luni, miercuri si vineri orele 17, la sediul pavilionului nostru (Sectia XVII).
• Psihologie clinica si Psihodiagnoza
» Examinarea psihologica a proceselor cognitive, a profilului de personalitate, excluderea sau diagnosticarea patologiei constituie demersurile principale ale activitatii cabinetului de psihologie.
• Psihoterapie cognitiv-comportamentala
» Sedinte de consiliere sau terapie cognitiv-comportamentala sunt oferite pacientilor pe perioada internarii, in functie de tulburarile psihice prezente.
• Terapie de familie:
» Sedinte de consiliere sau terapie de familie sunt oferite familiilor si pacientilor pe perioada internarii; terapia de familie poate fi tratamentul psihologic principal sau poate fi folosita ca adjuvant al altor abordari terapeutice.
• Terapie ocupationala si Art Terapie
» Grupurile de terapie ocupationala si art terapie sunt conduse de psihologi, asistenti medicali si studenti voluntari; tehnicile utilizate sunt: desenul, pictura, realizarea de colaje, etc; prin aceste tehnici creative pacientii invata si dezvolta modalitati noi de dezvoltare si crestere personala.
• Consiliere psihologica:
» Sedintele de consiliere psihologica sunt centrate pe specificul tulburarilor psihiatrice prezente.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…