Categories: Stil de viaţă

Albirea dentară, avantaje și dezavantaje. Ce variantă alegem, bicarbonat de sodiu sau albire la stomatolog?

Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, acest fapt fiind o reacţie a importanţei tot mai mari pe care societatea contemporană o acordă înfăţişării exterioare. Care sunt cele mai eficiente metode pentru o dantură sănătoasă și strălucitoare?

Aceste tratamente cosmetice diferă în privinţa eficacităţii, costului, durabilităţii şi a efectelor secundare, însă albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Aceşti agenţi penetrează smalţul şi albesc dentina, treptat.

Domnul doctor Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară și coordonator al Clinicii Dr. Melnic, descrie mai jos pașii, metodele și beneficiile albirii dentare.

Albirea dentară nu este recomandată persoanelor cu boli gingivale

Medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură: albirea dinţilor nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanelor cu boli gingivale sau eroziune dentară, copiilor până în 15 ani şi persoanelor cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid. Albirea nu are efect asupra implanturilor, coroanelor sau oricărui alt tip de dinte care nu este natural. Dacă aveţi o plombă de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeţei dentare, nu şi asupra materialului plombei. spune medicul.

Câte tipuri de albire dentară există?

În cabinetele stomatologice există două modalități de albire a dinților: în gutiere sau cu lampa de albit. Pentru albirea în gutiere se folosește un gel de albit cu o concentrație mare, iar ședința durează aproximativ o oră. Dezavantajul este că, pentru rezultate evidente, ședința trebuie repetată de 2-3 ori la o distanță de două zile între ele. Albirea dinților cu lampa de albit constă într-o ședință de cel mult o oră, iar avantajul este că la finalul ședinței dinții vor fi cu 5-10 nuanțe mai albi decât înainte, fără a fi necesară o a doua ședință. Dintre cele două tehnici, albirea cu lampa de albit este cea mai eficientă, având rezultate rapide, efectele de albire sunt văzute imediat și se mențin timp îndelungat.

Avantajele si dezavantajele albirii dentare

 Unul dintre cele mai importante avantaje ale albirii dentare este acela că, odată cu acest tratament, aspectul se va îmbunătăți, albirea dinților fiind modul perfect de reîmprospătare a imaginii. Un al doilea avantaj constă în faptul că persoana care apelează la un tratament de albire a dinților își va recăpăta încrederea în sine, se va simți confortabil atunci când va zâmbi, iar disconfortul este minim. Există însă și câteva dezavantaje care diferă de la persoană la persoană: reacții adverse (sensibilitate crescută a dinților care va dispărea la sfârșitul tratamentului), inflamarea gingiei după procesul de albire (care va dispărea la finalul tratamentului de albire).”, completează medicul.

Care este intervalul recomandat între două albiri?

Pentru a păstra dinții albi, este recomandat ca tratamentul de albire a dinților să se realizeze doar la nevoie, dar nu mai des de o dată la 6-8 luni. Însă acest aspect diferă de la pacient la pacient în funcție de preferințele culinare și de obiceiuri cum ar fi fumatul sau consumul de cafea. Rezultatele obținute în urma tratamentului de albire se mențin pe o perioadă mai lungă de timp și procesul de albire se va repeta mai rar dacă se evită fumatul, consumul de băuturi carbogazoase și de alimente care au un conținut crescut de coloranți.

Zeama de lămâie, soluție naturală pentru albirea dinților

Există mai multe soluții naturale pentru albirea dinților, cum ar bicarbonatul, uleiul de măsline, coaja de portocală, zeama de lămâie. Foarte multă lume apelează la bicarbonatul de sodiu pentru albirea dinților, însă nu este recomandat, deoarece bicarbonatul poate afecta smalțul dinților, iar șansele apariției cariilor cresc. De aceea, tratamentul de albire realizat de către medicul stomatolog este cel mai indicat atunci când ne dorim dinți albi, fără riscul complicațiilor pe termen lung.

Fumatul, obiceiul nesănătos care păteaza dinții

Fumatul este una dintre cauzele apariției cariilor și îngălbenirii dinților. Sistemul imunitar al unui fumător este afectat, ceea ce înseamnă că organismul este mai putin protejat impotriva infecțiilor și a depunerii bacteriilor pe placa dentară. Fumatul excesiv afectează smalțul dinților, gingiile și calitatea dinților, aceștia fiind predispuși apariției cariilor și bolii parodontale.

O alternativă la albire, mai ales când aceasta este contraindicată o reprezintă fațetele dentare “Fațetele sunt jumătăți de coroană dentară care înlocuiesc smalțul îndepărtat de pe fața anterioară a dinților frontali. Avantajul lor este că au o estetică foarte bună, un grad înalt de precizie, sunt foarte rezistente în timp datorită ceramicii, conferindu-le dinților transluciditatea similară dinților naturali. Fațetele sunt recomandate atunci când există fisuri pe suprafața smalțului dinților, în cazul dinților cu forme inestetice sau pătați ori atunci când există spații mari între dinți., concluzionează dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

10 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

40 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: