Din cuprinsul articolului
Comunitatea medicală mondială este din ce în ce mai alarmată de înmulţirea cazurilor de îmbolnăvire provocate de efectele nocive ale poluării mediului înconjurător.
În cadrul Congresului European de Medicină de Urgență, experţii au prezentat datele unui studiu care atrage atenţia că creșterea nivelului de particule în aer, chiar dacă se încadrează în liniile directoare ale OMS, corespunde cu o creștere a numărului de pacienți care se prezintă la departamentul de urgență al spitalului.
Legături între poluare și probleme de sănătate
Studiul a găsit legături în special între poluarea aerului și cazurile de traume, dificultăți de respirație și afecțiuni ale pielii. Dr. Andrea Rossetto, rezident în medicină de urgență la Universitatea din Florența și Spitalul Universitar Careggi din Florența, Italia, și doctorand la Universitatea Queen Mary din Londra, Marea Britanie, a prezentat cercetarea.
Cercetătorii au constatat o creștere cu 10-15 % a numărului zilnic de pacienți în departamentul de urgențe în cele câteva zile care au urmat unei creșteri a nivelurilor de PM2,5 și PM10.
sursa foto: wowbiz.ro
Cazurile de traume legate de poluarea aerului au fost în general la pacienții tineri, în timp ce la pacienții mai în vârstă (peste 65 de ani), dificultățile respiratorii legate de poluare au fost mai frecvente.Dr. Rossetto a declarat că studiul a estimat poluarea din aerul în care trăiesc pacienții, iar acest lucru a relevat o legătură puternică între nivelurile mai ridicate de particule și vizitele la departamentul de urgență.
Impactul poluanților asupra vizitelor la UPU
Cercetătorii speră să realizeze studii similare care să analizeze impactul nivelurilor altor poluanți din aer și al tiparelor meteorologice asupra vizitelor la serviciul de urgență, nu numai în ceea ce privește volumul general de muncă, ci și în legătură cu anumite boli.
Citeşte continuarea AICI.