Din cuprinsul articolului
Lactate falsificate în magazinele din România. Specialiștii au identificat lapte diluat cu apă, iaurt și smântână cu un conținut redus de grăsimi față de cel indicat pe etichetă și brânză care se dezintegrează. Potrivit acestora, produsele lactate sunt ușor falsificate, dar din păcate, numai analizele de laborator pot detecta abaterile.
Inspectorii au examinat peste 400 de mostre de lapte și produse lactate în laborator. În majoritatea cazurilor, s-a constatat că produsele aveau un conținut mult mai scăzut de grăsime decât cel menționat pe etichetă și chiar o cantitate mai mare de sare. Au existat și cazuri în care unele alimente, în loc să fie fabricate din lapte de capră, aveau în realitate lapte de vacă în compoziție.
Toate aceste practici au un singur scop: profitul producătorului. Grăsimea animală din produsele lactate este mai costisitoare decât cea vegetală, așa că unii procesatori preferă să o înlocuiască sau să reducă cantitatea, chiar dacă rețeta este diferită.De asemenea, laptele de vacă este mai ieftin decât cel de capră, așa că mulți sunt tentați să-l folosească și să inducă în eroare consumatorii.
Cum recunoști lactatele falsificate
„O telemea nu trebuie să se dezmembreze, nu trebuie să curgă. Laptele trebuie să aibă totuși o anumită culoare, o anumită consistență, un anumit miros. Este însă foarte greu să ne dăm seama de un produs ambalat. Produsul ambalat este de obicei posibil de testat doar în laboratoare. Un consumator neavizat este aproape imposibil să distingă produsul fals la raft,” a precizat Alexandru Cîrîc, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, pentru stirileprotv.ro.
Brânza falsă este făcută din cu totul alte ingrediente care nu au nicio legătură cu laptele. Se folosesc în principal uleiuri hidrogenate, prafuri cu aromă de lapte, amidon și cine știe ce alte substanțe chimice care ajută la închegarea acestor ingrediente.
Iată principalele criterii după care poți deosebi brânza bună de cea falsă
Eticheta, informația de bază
Producătorii corecți vor trece întotdeauna ingredientele de bază pe etichetă și aditivii folosiți. De asemenea, trebuie trecut și procentul de grăsime precum și perioada de valabilitate. Bineînțeles, și etichetele pot fi falsificate. Iar în magazinele de la piață de obicei brânza se vinde la kilogram și nu ai acces la etichetă. În cazul acesta te ajută următoarele criterii.
Culoarea foarte albă este dubioasă
Pe măsură ce fermentează, laptele capătă o ușoară tentă gălbuie de la grăsimea lui naturală și de la culturile lactice folosite. O brânză imaculat de albă ar trebui să te avertizeze că este făcută din uleiuri, prafuri și coloranți. Ferește-te să o cumperi!
Textura prea fină și compactă
Brânza falsă, obținută din grăsimi vegetale este mai fină și compactă, fără găurele. Brânza bună, din ingrediente naturale, are mici găurele și imperfecțiuni. O brânză prea netedă este cu siguranță falsificată, de obicei cu clorură de calciu.
Concentrația de apă
Sigur că brânza stă în saramură. Dar, când cumperi o cantitate mică, acasă o pui pe o farfurie. Dacă începe imediat să lase prea multă apă, aproape incoloră, este clar o brânză falsă. Branza bună, fie că este proaspătă sau maturată, nu lasă decât foarte puțină zeamă în farfurie sau aproape deloc.
Brânza bună nu se înmoaie
Dacă o pui la desărat, brânza falsă începe să se înmoaie și își pierde forma. Se dizolvă în apă și nu mai are niciun gust bun. Brânza de calitate nu se înmoaie decât foarte puțin când este pusă în apă. Ea pierde sarea, aflată în straturile superioare, dar grăsimea naturală din lapte nu se dizolvă.
Testul brânzei
Taie o bucată de mărimea unei cutii de chibrituri, api pune-o în congelator. A doua zi, aceasta nu ar trebui să fi devenit sfărâmicioasă, pentru a fi naturală.
Dacă nu vrei să aștepți până a doua zi, pune aceeași bucată în apă fiartă, aceasta nu trebuie să se topească mai mult de 40% la fierbere. În caz contrar, conține margarină în proporție de 80%.
Atunci când cumperi, ia o bucățică de brânză între degete și încearcă să o întânzi. Dacă se întinde asemeni untului, atunci este naturală, preparată din lapte de calitate.
Inspectorii ANSVSA au înschis mai multe magazine și depozite din București și Ilfov. Alte unități care funcționau în condiții insalubre sau procesau și vindeau lactate cu probleme sunt din Dolj, Cluj și Ialomița. În total, peste 17.000 de kilograme de lactate au fost confiscate.