Un alt copil infectat cu HIV a primit tratatement la patru ore de la naștere, iar boala a intrat în remisie.
Fetița s-a născut în Los Angeles la o lună după ce oamenii de știință au anunțat primul caz din Mississippi, când o fetiță care a luat virusul prin naştere de la mama sa a fost vindecată. Din cauza riscului mare de infecţie, micuţa a început tratamentul la doar 30 de ore de la naştere. Deşi, în mod normal se foloseşte un singur medicament, ea a primit 3 tipuri de pastile împotriva virusului HIV ceea ce a dus la remisia virusului. Acum, fetiţa din Missisipi a ajuns la vârsta de 2 ani, iar în urma rezultatelor testelor de sânge, nu s-a constat niciun semn al prezenţei virusului, fenomen cunoscut drept remediu funcţional.
Medicii din Los Angeles au luat exemplul celor din Mississippi, iar bebelușul încă primește tratament deoarece statusul infecției nu este clar încă.
”Nu știm încă dacă boala este în remisie, însă așa pare”, a declarat Dr. Yvonne Bryson, specialist în boli infecțioase la Mattel Children’s Hospital UCLA.
Majoritatea gravidelor cu SIDa primesc tratament în timpul sarcinii, ceea ce scade riscul ca virusul să se transmită bebelușului. Mama fetiței din Mississippi nu a primit tratament în timpul sarcinii, însă medicii au început să trateze bebelușul la 30 de ore de la naștere.
Fetița din Los Angeles s-a năascut la Miller Children’s Hospital Long Beach, iar medicii au declarat că știau că mama ei infectată cu HIV nu urma niciun tratament.
Medicii i-au dat tratamentul în timpul travaliului pentru a încerca să prevină transmiterea viruslui, iar bebelușul a primit tratamentul la câteva ore de la naștere. Testele făcute la naștere au arătat că bebelușul e infectat cu HIV, însă după tratament nu mai erau semne ale infecției.