Cancerul este considerat una dintre cele mai periculoase boli ale acestui secol.
Cu un număr de pacienți în creștere – peste 18 milioane la nivel global, în 2018, și cu peste 9 milioane de decese, vorbim despre a doua mare cauză de mortalitate, după bolile cardiovasculare.
În condițiile creșterii speranței de viață, apar tot mai multe cazuri de cancer, iar la ora actuală, există peste 100 de tipuri. Complexitatea este dată de localizare, de stadiu, dar și de capacitatea fiecărui organism de a lupta cu boala.
Cancerul se tratează cu succes dacă este depistat în stadiu incipient, însă medicina a făcut mari progrese și în privința stadiilor mai avansate – chimioterapia, radioterapia, chirurgia, dar și terapiile targetate și imunoterapia prelungind uneori spectaculos speranța de viață a pacienților.
Un rol important în tratarea cu succes a cancerelor la ora actuală îl reprezintă evaluarea cazurilor în comisiile oncologice.
”Comisiile reprezintă o maximizare a şanselor bolnavului pentru un diagnostic şi un tratament cât mai adaptat situaţiei lui. Noţiunea de medic curant rămâne.
Răspunderea în medicină e individuală: niciodată nu vor răspunde un comitet sau o comisie, ci doctorul curant, cum e și normal. Când un pacient ajunge la spital, el este consultat de un medic. Iar acel medic are dreptul şi obligaţia de a recurge la expertiza colegilor imagişti, specialişti de organ, specialiști în analize de laborator pentru diagnostic şi o stadializare, astfel încât să poată fi făcută o indicaţie terapeutică în cunoştinţă de cauză.
În mod evident, expertiza fiecărui medic adaugă valoare la decizia de diagnostic şi tratament. În plus, e stipulat în lege că procedurile care sunt decontate de CAS pe programele de sănătate, în special cea de radioterapie, dar şi de oncologie medicală, trebuie să treacă printr-un comitet de indicaţie terapeutică”, afirmă Conf. Dr. Valentin Cernea, reputat specialist român în radioterapie, director medical al Spitalului Onco Card din Brașov.
Descriind experiența sa din cadrul comisiei oncologice, Conf. Dr. Valentin Cernea spune că aceasta se întrunește săptămânal pentru a analiza toate cazurile. Acestea sunt prezentate echipei din care fac parte medici din diverse specialități precum gastroenterologie, ginecologie, hematologie, urologie, oncologie, chirurgie, radioterapie, specialiști în imagistică, în medicină de laborator, anatomopatologie, medici care au un cuvânt de spus în evaluarea și tratarea cazurilor de cancer. În funcție de localizare, stadiu și tip de cancer, doctorii analizează cazul, se consultă în privința diagnosticului și tratamentului și fac cele mai bune recomandări în privința abordării fiecărui caz în parte. Medicul primar radioterapeut Valentin Cernea explică riscurile care apar dacă un caz de cancer nu este evaluat de către o comisie.
“Există riscul e de a fi tratat sectorial și, implicit, cu șanse mai mici de succes. Eu cred că cel mai mare progres din medicina oncologică este înțelegerea nevoii de multidisciplinaritate în abordarea acestor bolnavi. Deci dacă auziți că „eu sunt doctorul tău vindecător” sau „eu știu cel mai bine ce să-ți fac”, feriți-vă! Căutați oamenii dispuși să se uite pe publicațiile medicale de pe internet, dispuși să deschidă o carte, dispuși să spună „trebuie să mă gândesc până mâine la ce e mai bine pentru dumneavoastră”. Să vă feriți de oamenii care au păreri foarte precise. Căutați-i pe cei dispuși să accepte noul, să accepte opinii care pot fi divergente, dar care, prin discuții și prin argumente bazate pe cunoștințe solide, pot fi aduse la un numitor comun. Ultima și cea mai importantă menire a acestor comisii este de a asigura calitatea și siguranța tratamentelor și a manoperelor de diagnostic”, remarcă directorul medical al Spitalului Onco Card.
Cazurile discutate în comisia oncologică devin parte importantă dintr-o bază de date care poate fi reper ulterior și pentru alți pacienți. În plus, comisia devine parte integrantă din monitorizarea cazurilor de cancer pe termen lung. Specialiștii încurajează de asemenea a doua opinie medicală, chiar și după evaluarea în comisia oncologică.
“E libertatea pacientului de a solicita o a doua opinie medicală. Aș vrea să se înțeleagă un lucru: medicina bazată pe eminență nu mai funcționează. Funcționează medicina bazată pe evidență. Părerile “celebrităților” pot fi utile în măsura în care ele sunt dispuse să dezbată și să argumenteze. Ne interesează evidențele care sunt publicate în ghiduri: există multă literatură de unde poți să citești ce trebuie să faci bolnavului tău. Totul e să deschizi și să citești. Cărțile valoroase după care noi ne-am instruit sunt scrise din practică, niciun om de bun simț nu scrie despre ce n-a făcut. Prima dată a apărut practica și după aceea, au apărut cărțile. Numai că nu putem aștepta până când fiecare dintre noi dobândește cea mai mare experiență în toate cancerele și toate situațiile, ar fi nevoie de foarte mult timp. De aceea, trebuie să ne adunăm mai mulți oameni dispuși a discuta în serviciul pacientului. Aceasta e filosofia oricărui comitet multidisciplinar”, completează doctorul Cernea.
Conf. Dr. Valentin Cernea spune că în România, într-o anumită măsură, comisiile oncologice funcționau și în urmă cu mai mult de 40 de ani – domnia sa a văzut primul astfel de comitet la Institutul Oncologic din Cluj în 1974. Medicii se consultau în privința cazurilor, însă evoluțiile spectaculoase din medicină, multitudinea tratamentelor și rata accelerată a noutăților fac astăzi obligatorie evaluarea cancerelor în comisiile oncologice. Important pentru pacienți este și să găsească în aceeași instituție toate serviciile și departamentele destinate tratării cancerului.
“Un pacient care intră în centrul nostru găsește în aceeași clădire și modalitățile de explorare absolut la standardul de azi, și pe cele de tratament. Nimănui nu i-ar conveni să fie nevoit să meargă în mai multe locuri pentru investigații și tratament. E mult mai comod să intri într-un circuit din aceeași clădire, să-l parcurgi, pentru că la capătul circuitului, șansele de a avea un diagnostic de precizie și o indicație terapeutică bună sunt mari. În plus, vorbim de medici care lucrează împreună, zi de zi, în același spital. Vă imaginați că nivelul de comunicare e mult mai bun decât între medici din instituții diferite, care nu se cunosc”, concluzionează specialistul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…