Vizionarea filmelor XXX de către unul dintre parteneri poate avea efecte negative asupra relaţiei, din cauză că pornografia reprezintă un suprastimul, adică este un excitant mai puternic pentru creierul uman decât este actul sexual oferit de un partener în viaţa reală.
În opinia renumitului sexolog Gabriela Marin, efectul unui stimul supranatural anihilează interesul pentru stimulii normali, obişnuiţi, iar dacă o partidă de sex nu ne va satisface aşteptările, vom rămâne cu impresia că partenerul nostru este de vină pentru asta, nu suprastimulul care ne-a creat o imagine nerealistă despre viaţa sexuală.
„Ca urmare imediată, sexul normal, real, devine neinteresant pentru consumatorii de pornografie. Se doresc experiențe sexuale din ce în ce mai intense, mai neobișnuite. Paradoxal, folosirea pornografiei face ca, în final, cuplurile să aibă contacte sexuale mult mai reduse și satisfacția în cadrul relației să scadă foarte mult. Suprastimularea senzorială, care apare în cazul utilizării intense a pornografiei la tinerii adolescenți, are și alt efect. Poate induce disfuncția erectilă. Această disfuncție sexuală se manifestă prin faptul că tânărul are erecție când se uită la filme porno, dar când se află în viață reală, în prezența unei femei, nu poate avea o erecție constantă. Cu cât consumi mai multă pornografie cu atât ai nevoie să te uiți la lucruri din ce în ce mai excitante care să te stimuleze din ce în ce mai mult. Ca și in cazul consumului de droguri, corpul începe să se obișnuiască și are nevoie de un excitant din ce în ce mai puternic ca să-și facă efectul”, explică sexologul Gabriela Marin.
Sexologul Gabriela Marin: „Multe site-uri porno includ scene violente faţă de femei, aspect care conduce la distrugerea oricărei conexiuni emoţionale în viaţa reală”
Specialistul este de părere că, atunci când privim filme sau materiale pornografice, controlăm mental experienţa sexuală de la un cap la altul, ceea ce este total diferit în viaţa reală, când ambii parteneri deţin controlul şi se manifestă diferit în timpul actului.
“Utilizarea frecventă a stimulării cu ajutorul pornografiei, poate crea aşteptări nerealiste de la partener şi de la modul în care decurge actul sexual în viaţa reală. Mai mult decât atât, filmele porno promovează din ce în ce mai mult scene violente faţă de femei, aspect care conduce la distrugerea oricărei conexiuni emoţionale. Cei mai expuşi acestui fenomen relativ nou în România – autostimularea cu ajutorul pornografiei care poate conduce la disfuncţii erectile – sunt tinerii din generaţia actuală, care au crescut într-o lume în care accesul la materiale pornografice este, practic, nelimitat şi nerestricţionat. Statistic vorbind, un procent covârşitor din tineri cu vârste cuprinse între 10-16 ani urmăresc site-uri porno pe internet. Multi părinti mă întreabă ce să facă dacă își prind copilul uitându-se la filme porno. O educație sexuală sănătoasă, o atmosferă deschisă la comunicare creează un mediu sigur pentru orice copil de a pune întrebări și a primi răspunsurile necesare. Educația sexuală și valorile sexuale diferă în fiecare familie și, deşi nu putem da o rețetă perfectă care să se potrivească tuturor, recomand părinților să le explice copiilor, în primul rând, că ceea ce văd ei pe internet nu este real, că lucrurile stau altfel în viața obișnuită”, conchide psihologul psihoterapeut Gabriela Marin.