Ai pielea uscată? Iată ce boli poate ascunde

În multe situaţii putem considera piela ca un “termometru” al stării generale a organismului. Culoarea pielii şi consistenţa se modifică în boli cardio-vasculare, în unele boli pulmonare, sau în afecțiunile tiroidei.

”În unele afecţiuni endocrine pielea poate să îşi schimbe consistenţa , gradul de hidratare, stratul lipidic sau să îşi schimbe culoarea. În afecţiuni ale ovarelor (sindrom de ovar polichistic) pielea poate deveni “grasă”, la fel şi părul, în afecţiuni tiroidiene (hipotiroidii sau hipertiroidii) poate fi foarte uscată şi pergamentoasă, rece,  sau umedă şi caldă, în afecţiuni ale suprarenalelor şi hipofizei poate să îşi schimbe culoarea sau consistenţa, etc”, explică dermatologul Anca Zranca.

Piele uscata

Dacă pielea devine uscată şi apare senzaţia de mâncărime, poate fi o simplă alergie la unul dintre produsele cosmetice pe care le folosiţi sau poate indica lipsa fierului din organism, afecţiuni ale tiroidei sau anemie. În cazul în care aveţi o iritaţie care nu dispare cu niciun tratament, poate fi un semn că sunteţi prea stresat.

Pete sub braţ

Atunci când sub braţ apar pete aspre, închise la culoare, poate fi vorba de diabet. Experţii spun că excesul de insulină din sistemul circulator poate duce la o accelerare a procesului de multiplicare a celulelor, ceea ce determină acumulări de ţesut şi melanină. Aceasta face ca pielea să aibă un aspect îngroşat şi pigmentat. În acest caz, se recomandă măsurarea nivelului de glicemie din sânge.

Acnee

Acneea la vârsta adultă afectează în special femeile. Adesea aceasta apare pe fondul fluctuațiilor hormonale provocate de ovulație, menstruație, sarcina, pre-menopauza și menopauză. De asemenea, acneea mai apărea și ca efect secundar al unor pilule contraceptive.

Cearcăne

Cearcănele persistente pot apărea în urma unei alergii. Dacă organismul a luat contact cu un alergen, acesta eliberează histamine, substanţe care îngreunează circulaţia sanguină şi determină apariţia cearcănelor. Un test alergologic poate depista ce alergen declanşează simptomele. De asemenea, este bine să ştii că petele galbene de pe globul ocular pot fi semnul unor afecţiuni hepatice şi sunt necesare investigaţii medicale imediate.

Palme oranj
Activitarea redusă a glandei tiroide, hipotitoridia, duce adesea la o acumulare de betacaroten în sânge, ceea ce provoacă o colorartură galben-oranj a pielii din palme. De asemenea, ţine cont de faptul că pielea persoanelor cu hipotiroidie este uscată şi rece, uneori având şi o tentă palidă. Şi în această situaţie este indicat un consult medical urgent deoarece, netratată, afecţiunea duce la complicaţii precum obezitate şi boli cardiovasculare.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

13 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

43 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: