Ai picioarele reci tot timpul sau gleznele umflate? Bolile renale și insuficiența cardiacă, printre cauze

Picioare umflate cauze. Picioarele, parte a corpului căreia nu-i acordăm o atenție deosebită cât timp totul pare să funcționeze normal, pot da indicii importante despre starea generală de sănătate.

Ascunse de cele mai multe ori în ciorapi și pantofi, membrele inferioare prezintă uneori simptomele unor boli grave care se pot manifesta mai întâi la extremitățile corpului. The Huffington Post prezintă câteva simptome frecvente la nivelul picioarelor și semnificația lor pentru sănătate.

Picioare reci tot timpul

Pentru unii oameni, a avea picioarele reci nu este decât un fel de a vorbi. Deși senzația de frig se poate manifesta fără a exista cauze medicale, a avea în mod constant degetele de la picioare reci poate fi un semn de circulație proastă.

Fumatul și bolile aferente, precum bronhopneumopatia obstructivă cronică, pot reduce capacitatea plămânilor de a absorbi oxigenul bine, ceea ce contribuie la reducerea nivelului de oxigen în sânge. În plus, boala arterială periferică a membrelor inferioare și alte forme de boli vasculare pot provoca o îngustare a arterelor și împiedica circulația sângelui.

Extremitățile corpului, cum sunt mâinile și picioarele, sunt deosebit de sensibile la circulația proastă a sângelui, care se poate manifesta prin senzații de frig. Când picioarele sunt aproape tot timpul reci sau insensibile, trebuie consultat medicul pentru a depisata eventuale probleme medicale care cauzează acest lucru.

Picioare umflate

Majoritatea oamenilor au picioarele umflate la un moment dat în viață. Adesea, cauza acestei umflări este pur și simplu statul prea mult în picioare, purtarea unor pantofi prea strâmți, un zbor lung cu avionul sau o luxație a gleznei. Totuși, dacă picioarele continuă să fie umflate mai mult de două sau trei zile, poate fi vorba de un simptom al unei boli mai grave.

Fluidele se pot acumula în picioare și provoca umflarea, caz în care este rezultatul unei insuficiențe cardiace, al unei boli de rinichi sau chiar un efect secundar al unor medicamente pentru diabet zaharat și hipertensiune arterială.

Umflarea picioarelor poate fi și rezultatul unei inflamații cauzate de poliartrita reumatoidă sau osteoartrita. În cazul în care umflarea picioarelor este însoțită de durere în piept, dificultăți în respirație sau amețeli, aceste simptome indică formarea unui cheag de sânge sau o boală vasculară gravă.

Mâncărimi la nivelul picioarelor

Deși sunt foarte neplăcute, mâncărimile la picioare nu sunt un simptom al unei boli grave. Infecțiile fungice, precum micoza, cunoscută și sub numele de ‘piciorul de atlet’, sunt cele care provoacă mâncărimile și pot explica și cojirea pielii de pe picioare. Aceste infecții se dezvoltă în medii umede; în general, ele apar între degete și afectează mai ales persoanele cărora le transpiră picioarele foarte mult, în special în încălțăminte strâmtă.

Deși micoza piciorului este extrem de contagioasă, ea poate fi tratată cu succes cu medicamente antifungice, care se eliberează și fără prescripție medicală. În unele cazuri, pruritul este cauzat de o reacție alergică la anumite creme sau boli autoimune, cum ar fi psoriazisul. Dacă mâncărimile persistă sau se agravează atunci când sunt administrate medicamente, trebuie consultat medicul.

Decolorarea pielii

O erupție cutanată sau o infecție fungică, cum este ‘piciorul de atlet’, determină adesea cojirea pielii care mai târziu devine roșie. Dar decolorarea pielii poate fi provocată de multe alte boli. De exemplu, persoanele cu boala Raynaud au o piele care își schimbă culoarea foarte repede, ca reacție la frig sau stres.

Zona afectată devine albă când arterele încep să se îngusteze și fluxul de sânge este redus. Uneori poate căpăta și o nuanță de albastru și poate deveni rece și amorțită când fluxul sanguin este limitat. Când fluxul de sânge revine la normal, pielea se poate înroși înainte de a reveni la culoarea normală. În general, boala Raynaud nu ascunde alte boli. Cu toate acestea, în unele cazuri, ea poate fi un indicator precoce al unei maladii mai gave, precum artrita reumatoidă sau lupusul.

Hipocratismul digital: deformarea degetelor.

Hipocratismul digital determină modificări ale zonei care înconjoară și susțin unghiile degetelor de la mâini sau de la picioare. Printre simptomele frecvente ale hipocratismului sunt înmuierea patului unghial, umflarea vârfurilor degetelor de la picioare, curbarea unghiilor (așa numitele unghii concave sau în formă de lingură — koilonychias).

Marea majoritate a cazurilor de hipocratism digital sunt derivate ale unor boli vasculare sau pulmonare care reduc nivelul de oxigen din sânge. Prin urmare, trebuie să se acorde atenție modificărilor unghiilor de la picioare sau mâini, pentru că acestea ar putea fi simptomul unei maladii grave, precum cancerul pulmonar, boli vasculare sau boala Crohn.

Senzația de arsură

Senzația de picioare care ard poate fi atât ușoară (amorțeală și furnicături), cât și gravă (durere atât de puternică încât împiedică somnul). Pe termen scurt, o senzație de arsură sau înțepături poate să apară pur și simplu pentru că picioarele sunt obosite sau din cauza unei micoze.

În cazuri mai grave, această senzație de arsură poate fi simptomul unei leziuni a nervilor sau al unei boli vasculare cunoscute sub numele de arteriopatie obliterantă. Dacă senzația de arsură durează mai multe săptămâni, dacă simptomele devin mai intense și mai dureroase sau dacă nu vă mai simțiți degetele sau piciorul, trebuie consultat medicul.

Durere la degetul mare

O durere generalizată a piciorului este un lucru, dar o durere de un anumit tip semnifică o boală anume. O durere la extremitatea și în colțul unghiei degetului mare poate indica dezvoltarea unei unghii încarnate. Dureri bruște și severe localizate în articulația degetului mare pot fi rezultatul unei forme complexe de artrită, numită gută.

Guta se manifestă printr-o durere articulară intensă, urmată de o un disconfort persistent și apare cel mai adesea în timpul nopții, fără niciun semn prevenitor. Artrita reumatoidă poate explica și ea aceste dureri, pentru că simptomele precoce ale bolii au tendința de a afecta mai întâi degetele, înainte de a se extinde la mâini și picioare.

Unghii îngălbenite

La fel ca multe părți ale corpului, decolorarea unghiilor poate însemna că ceva este în neregulă. O infecție fungică a unghiei începe de obicei cu o pată galbenă sub extremitatea unghiei. Din păcate, fungii se dezvoltă în medii întunecate, calde și umede, ceea ce face din zona de sub unghia de la degetul mare un refugiu ideal.

Dacă nu este remarcată sau dacă nu este tratată, această decolorare poate cuprinde întreaga unghie și chiar se poate întinde la alte unghii. În afară de o durere ușoară și un inconvenient de ordin estetic, infecțiile unghiilor în mod normal nu prezintă nici un risc major pentru sănătate. Totuși, dacă aveți diabet zaharat, o infecție fungică netratată poate împiedica sângele să coboare până la picioare și poate provoca complicații mai grave.

Pete albe pe unghii

Dacă unghiile devin albe, aceasta nu înseamnă neapărat că există o problemă de sănătate. Leuconychia este un termen medical pentru a descrie petele albe care apar la baza unghiei și se extind pe măsură ce ea crește. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, aceste pete nu sunt semnul unei deficiențe de vitamine și adesea sunt considerate inofensive.

O pată albă la extremitatea unghiei ar putea semnifica totuși afecțiuni mai grave. Ea poate apărea în urma desprinderii unghiei de patul unghial ca urmare a unei răni. Sau poate fi cauzată de infecții fungice care se manifestă mai întâi în acest fel. Dacă sunt lăsate netratate, și aceste infecții se pot răspândi la restul unghiei, determinând o decolorare și o posibilă desprindere de patul unghiei.

Recent Posts

Mâncăruri simple de post, pentru toate gusturile. Șase rețete delicioase, gata numaipedecât!

Mâncăruri simple de post. Postul poate fi o perioadă provocatoare pentru mulți, dar cu rețetele…

17 minute ago

Remedii naturale pentru stări de vomă și diaree. Ce nu ai voie să faci

Remedii naturale pentru stări de vomă și diaree. Stările de vomă și diaree pot fi…

47 de minute ago

Alina Bădic, avertismentul săptămânii 24-30 noiembrie. „Apar situații care ne scapă de sub control!”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024. Potrivit astrologului,…

o oră ago

Boala Parkinson poate fi controlată prin diverse exerciții. Află cele 7 meșteșuguri și activități benefice

Boala Parkinson, o tulburare neurologică progresivă în care cantitatea de dopamină din anumite zone ale…

2 ore ago

ALEGERI prezidențiale 2024. Se preconizează răsturnări spectaculoase între candidați. Marea surpriză, la ora 21.00

ALEGERI prezedențiale 2024. În sediile marilor partide și în birourile sociologilor care analizează datele venite…

2 ore ago

Suplimentele care pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale la persoanele obeze. Doza zilnică recomandată

Suplimentele de vitamina D ar putea scădea tensiunea arterială la persoanele în vârstă care sunt…

3 ore ago

Citeste si: