Din cuprinsul articolului
Gust metalic în gură, cauze. Gustul metalic apărut atunci când tuşim poate fi reacţia adversă a anumitor tratamente medicale sau un simptom al unei afecţiuni de bază, cum ar fi boala parodontală. El poate apărea şi în alte momente, cum ar fi în timp ce mâncăm sau bem. Gustul metalic este neplăcut şi poate îngreuna consumul alimentelor.
În funcţie de cauză, gustul metalic poate apărea alături de alte simptome. În cele mai multe cazuri, un gust metalic în timpul tusei va dispărea după tratarea cauzei de bază.
Una din cele mai întâlnite afecţiuni în care este prezent gustul metalic este boala parodontală, o afecţiune a parodonţiului marginal.
Perturbarea echilibrului florei microbiene, urmată de înmulţirea bacteriană, poate provoca boala parodontală. Menţinerea unei igiene orale bune este de obicei suficientă pentru a preveni acumularea de bacterii. Fumatul, de asemenea, este un factor favorizant pentru apariţia afecţiunilor pardonţiului marginal.
Simptomatologia bolii parodontale cuprinde: respiraţie urât mirositoare, gingii mărite în volum şi dureroase, sângerare gingivală, masticaţie dificilă, hipersensibilitate dentară. În cazuri mai severe, apare retracţia gingivală şi mobilitatea dentară.
Răcelile sunt rezultatul unei infecţii la nivelul căilor aeriene superioare (nas, gât). Sunt provocate de cele mai multe ori de rinovirusuri şi sunt contagioase.
Majoritatea persoanelor care suferă de răceală prezintă simptome uşoare, care includ dureri în gât, rinoree, nas înfundat şi tuse. În funcţie de gravitate, poate apărea si febra.
Răceala poate afecta simţul mirosului, care afectează apoi simţul gustului, ceea ce poate provoca perceperea unui gust metalic in cavitatea bucală.
Infecţiile sinusale pot induce o pierdere a mirosului, ceea ce poate provoca o lipsă de aromă a alimentelor şi un gust metalic în gură.
Sinusurile sunt spaţii goale din spatele obrajilor şi frunţii care se conectează la nas. O infecţie a sinusurilor, sau sinuzită, poate provoca inflamaţii în sinusuri.
Unele medicamente pot provoca un gust metalic în gură. De exemplu, unele antibiotice au acest efect secundar.
Dacă efectele secundare ale medicamentelor afectează viaţa de zi cu zi sau îngreunează consumul de alimente şi lichide, este indicată vizita la medic. Este esenţial să nu încetaţi să luaţi aceste medicamente fără să discutaţi mai întâi cu un medicul curant.
De asemenea, rratamentul cancerului poate afecta modul în care simţurile funcţionează şi perturbă fluxul normal de salivă. Chimioterapia şi radioterapia pot produce un gust metalic în gură. Aproximativ 80% dintre persoanele care primesc tratament împotriva cancerului se confruntă cu modificări ale gustului alimentelor. Mai exact, tratamentele împotriva cancerului pot determina ca unele alimente – cum ar fi cele sărate, amare sau dulci – să aibă un gust neplăcut.
Unele femei însărcinate resimt un gust metalic din cauza disgeuziei, o denaturare a simţului gustativ al unei persoane. Persoanele cu disgeuzie experimentează schimbări în simţul gustului. Gustul tinde să fie sărat sau chiar metalic. Uneori, alimentelor le poate lipsi complet gustul.
Hormonii de sarcină pot provoca această disgeuzie. Disgeusia este frecventă în primul trimestru, iar gustul va reveni la normal în al doilea trimestru”, a expșicat medicul stomatolog Adrian Mina, pentru adevărul.ro.
„Dacă gustul metalic nu dispare/nu îi putem identifica o cauză dintre cele enumerate mai sus sau dacă se asociază cu alte semne, merită luată în discuție existența unei demențe Alzheimer la debut sau a unei alte afecțiuni neurologice,” a precizat dr. Evelyn Cristescu, medic de familie, pentru smartliving.ro.
O serie de afecțiuni neurologice – inclusiv traumatisme la nivelul capului și gâtului, scleroză multiplă și depresie – pot afecta, de asemenea, gustul.
Cum papilele gustative trimit semnale creierului, pot apărea modificări ale gustului dacă o regiune a creierului nu funcționează așa cum ar trebui.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…