Ai fost infectat cu virusul Sars-CoV-2 sau încă ești? Nutriționiștii ne explică în ce ar trebui să constea regimul alimentar pentru a ne păstra o doză de energie și pentru a depăși mai ușor această perioadă.
Alimentaţia nu trebuie neglijată când vine vorba despre persoanele cofirmate cu COVID-19. Nutriționiștii le recomandă acestora câte șase mese pe zi și spun că proteinele au un rol esenţial în procesul de vindecare.
Adina Rusu: Proteina este importantă şi pentru imunitate per total, dar şi pentru conservarea masei musculare, a masei slabe. Ideal este să includem alimentele bogate în proteine la fiecare dintre mesele noastre. Este recomandat să avem mai multe mese pe zi, în cantităţi mici, astfel încât alimentaţia să nu ne creeze disconfort şi nici oboseală suplimentară.
Cele mai importante surse de proteine sunt carnea, peştele, ouăle și brânzeturile. La fel de recomandate sunt, însă, şi proteinele de origine vegetală ca nucile, lintea, soia sau hrişca. Pacienţii infectaţi cu SarsCov2 au nevoie de vitaminele A, D, C şi E, dar şi de minerale ca zinc şi seleniu, spun medicii.
Și hidratarea este esențială. Pacienții infectați cu noul coronavirus ar trebui să bea, în medie, câte 2-3 litri de lichide pe zi.
Ovidiu Popa, medic urgenţe: Bineînţeles, consumul de alcool trebuie redus pe cât se poate la minim, iar datorită temperaturii care duce la deshidratare, mulţi dintre aceşti pacienţi prezentând pentru câteva zile temperatură crescută, foarte, foarte importantă este hidratarea corespunzătoare.
Adina Rusu, nutriţionist: Ideal este să consumăm în medie 100 de mililitri de lichid la sfertul de oră, astfel încât să ne asigurăm că avem un aport optim de lichide. Şi, pe lângă apă, putem adăuga lapte sau băuturile obţinute din fructe şi legume proaspete, pentru că astfel mai aducem şi un plus de energie, aducem calorii suplimentare.
Pacienții infectați cu noul coronavirus sunt sfătuiți să evite prăjelile, dulciurile și, în anumite situații, și sarea.