Sari la conținut

Ai băut greșit cafeaua în tot acest timp. Ce faci ca să obții maximum de beneficii din cofeină

Dacă vrei să te trezești rapid și să ai energie întreaga zi, dormi 15-20 de minute, după ce îți bei cafeaua.

Ca să înţelegi de ce se întâmplă asta trebuie precizat cum funcţionează de fapt cofeina. După ce este asimilată în intestin şi ajunge în fluxul sanguin şi apoi la creier, cofeina interacţionează cu nişte receptori care conţin o moleculă cu o formă similară, numită adenozină.

Când adenozina se acumulează la un nivel foarte ridicat, va duce la o senzaţie de oboseală. Dar, dacă aceşti receptori vor fi blocaţi de cafeină, acest lucru nu se va mai întâmpla.

În mod normal, cofeina nu poate umple toţi aceşti receptori de adenozină, ci doar o parte din ei. Dar, somnul va curăţa în mod natural adenozina din creier.

Totodată, dacă veţi dormi mai mult de 15-20 de minute, veţi intra în faza de somn profund, din care o să vă fie greu să vă reveniţi.

Dar o scurtă „moţăială” nu va produce acest efect, iar cele 20 de minute vor fi perfecte pentru ca somnul şi cafeina să-şi atingă, simultan, obiectivul. Prin urmare, un somn scurt va accentua efectul cafeinei.

În cadrul mai multor experimente, voluntarii care au avut parte de o „moţăiala cu cafea” au făcut mai puţine greşeli la un simulator auto comparativ cu alţii care au băut doar cafea sau doar au dormit.

Efectul benefic a fost observat chiar şi dacă subiecţii nu au putut dormi, dar au stat culcaţi în pat timp de 15 minute, pe jumătate adormiţi.

Această soluţie este eficientă şi atunci când nu puteţi dormi normal mai mult timp. În cadrul unui studiu la care au luat parte 24 de tineri care nu au dormit normal timp de 24 de ore, ei odihnindu-se doar în scurte reprize de somn.

12 dintre ei au consumat o băutură placebo înainte de a moţăi, iar ceilalţi 12 au băut cafea. Primii au avut rezultate mai slabe la testele cognitive.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel