Sari la conținut

Agenția Națională de Transplant: ”Echipa multidisciplinară este cea care decide ce pacienți primesc un organ transplantabil”

Agenţia Naţională de Transplant a transmis, miercuri, că nu au „nicio acoperire” afirmaţiile potrivit cărora alocarea de organe nu s-ar face după criterii „clare”.

ANT a precizat, într-un comunicat de presă, că Registrul Naţional de Transplant (RNT) este funcţional şi are o evidenţă „strictă”.

„Afirmaţiile că la ANT alocarea de organe nu se face după criterii clare nu are nicio acoperire. Registrul Naţional de Transplant (RNT) este funcţional, are o evidenţă strictă asupra tuturor pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare prin atribuirea codului CUIANT. De asemenea, există o evidenţă strictă a tuturor donatorilor aflaţi în moarte cerebrală declaraţi pe teritoriul României, precum şi a donatorilor vii. Cea mai bună evidenţă a bolnavului transplantat este aceea care denotă că pacientul primeşte medicaţie imunosupresoare”, se arată în comunicat.

Potrivit ANT, în ceea ce priveşte alegerea pacienţilor receptori, care vor primi un organ transplantabil, decizia aparţine „în exclusivitate” echipei multidisciplinare de transplant, singura responsabilă de reuşita/nereuşita intervenţiei şi „în niciun caz nu poate fi decizia ANT”.

La nivelul fiecărui centru de transplant există proceduri care au fost transmise la ANT şi către Ministerul Sănătăţii, a explicat agenţia.

Conform acesteia, „o serie de neconcordanţe” privind desfăşurarea activităţii administrative a ANT „sunt asumate şi au cauze complexe şi variate, toate acestea fiind corectabile şi în curs de rezolvare”.

„În ultimele zile, anumite informaţii, propagate în special în mediul online, legate de activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant, au fost interpretate tendenţios şi la modul general. Pentru a înlătura orice suspiciune care planează în prezent asupra acestei activităţi, Agenţia Naţională de Transplant vine cu noi clarificări, aşa cum o va face ori de câte ori va fi cazul. Sesizarea făcută la DIICOT, în septembrie 2018, de către fosta conducere a instituţiei privind neregulile din sistemul de transplant, sesizare care a fost amplu mediatizată şi folosită cu orice ocazie pentru a destabiliza şi slăbi încrederea populaţiei şi a personalului medical în beneficiile programului de transplant a fost clasată. După finalizarea investigaţiilor, s-a stabilit ‘că nu există indicii temeinice care să vină în susţinerea aspectelor sesizate şi cu privire la existenţa unor fapte penale'”, a menţionat ANT.

Potrivit comunicatului, mediatizarea „excesivă” a unei situaţii, „afirmaţiile denigratoare şi calomnioase” la adresa activităţii de transplant şi a Agenţiei Naţionale de Transplant sunt de natură să inducă „panică” în rândul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare.

„Mai mult, orice campanie negativă duce la dificultăţi în obţinerea consimţământului de donare, cu consecinţe devastatoare: scăderea dramatică a activităţii de transplant şi a speranţei de viaţă a bolnavilor aflaţi pe listele de aşteptare”, mai explicat ANT.

Prin aprobarea pentru finanţare a proiectului Ministerului Sănătăţii „Îmbunătăţirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” în cadrul (IP14/2019) „Sprijin pentru acţiuni de consolidare a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA)” vor fi utilizate peste 15,6 milioane de euro pentru dezvoltarea Registrului Naţional de Transplant, actualizarea ghidurilor şi protocoalelor din domeniu, dar şi sistematizarea şi simplificarea legislaţiei de transplant, a mai indicat ANT.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel