Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) lansează cea de a treia campanie pentru promovarea conştientizării importanţei raportării reacţiilor adverse suspectate la medicamente.
Potrivit unui comunicat de presă al ANMDM, organizată în perioada 19 – 23 noiembrie, campania se desfăşoară în cadrul unei săptămâni dedicate ridicării gradului de conştientizare, în care sunt implicate 28 de autorităţi de reglementare în domeniul medicamentului din Uniunea Europeană, dar şi Australia, Mexic şi Noua Zeelandă.
„Autorităţile de reglementare se vor concentra împreună asupra creşterii numărului de raportări de reacţii adverse suspectate la sugari şi copii, precum şi în timpul sarcinii şi al alăptării. Anul trecut, raportările referitoare la populaţia pediatrică au reprezentat numai 5,9% din numărul total de raportări de reacţii adverse suspectate, cunoscute sub denumirea de rapoarte de reacţii adverse la medicamente. Deşi medicamentele sunt sigure şi eficace, pot apărea reacţii adverse”, arată sursa citată.
Conform ANMDM, este important ca riscurile asociate cu utilizarea medicamentelor să fie înţelese de către profesioniştii din domeniul sănătăţii şi comunicate pacienţilor, inclusiv persoanelor care asigură îngrijirea acestora, părinţilor şi celor care aşteaptă un copil sau îşi planifică o sarcină.
„Posibilele reacţii adverse pot varia de la dureri de cap sau stomac până la simptome asemănătoare gripei sau o „oarecare stare de rău”, iar raportarea acestora poate veni în sprijinul autorităţilor de reglementare din domeniul medicamentului pentru monitorizarea utilizării în condiţii de siguranţă a medicamentelor aflate pe piaţă şi luarea de măsuri adecvate pentru prevenirea efectelor nocive. Pentru a se asigura că medicamentele de pe piaţă prezintă un grad acceptabil de siguranţă în utilizare, autorităţile de reglementare, printre care se numără şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, se bazează pe raportarea efectelor secundare suspectate. Din cauza deficitului de raportare de care, din păcate, suferă toate sistemele de raportare, campania desfăşurată în prezent este importantă atât pentru ridicarea gradului de conştientizare, cât şi pentru consolidarea sistemului”, subliniază reprezentanţii ANMDM.
Agenţia menţionează că oricine poate contribui la îmbunătăţirea siguranţei medicamentelor prin raportarea oricărei reacţii adverse suspectate cu ajutorul internetului, la adresa: https://www.anm.ro/medicamente-de-uzuman/farmacovigilenta/raporteaza-o-reactie-adversa/.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…