Categories: Ştiri sănătate

Afecțiunea gravă care afectează copiii care au trecut prin COVID. Acestea sunt simptomele! Nu sunt de neglijat!

Luna aceasta, patru copii au fost internați într-un spital din Maharashtra, cu dificultăți grave de respirație și tensiune arterială scăzută, transmite BBC.

Mamele lor au Covid cu mai mult de o lună în urmă, dar copiii nu au prezentat simptome ale bolii. Ulterior, s-a constatat că pacienții tineri aveau anticorpi împotriva Covid-19, ceea ce indica faptul că aceștia au avut boala.

Acum, aceștia se luptă cu o afecțiune rară, inflamatorie și care le-ar putea  pune viața în pericol, numită sindrom inflamator multi-sistem (MIS-C). Această afecțiune se dezvoltă de obicei la patru până la șase săptămâni după ce copiii și adolescenții și-au revenit din Covid-19.

La spitalul Kasturba din orașul indian Karnataka, doi dintre copiii bolnavi și-au revenit, în timp ce ceilalți doi sunt tratați în terapie intensivă. „Îmi fac griji în legătură cu această afecțiune. Nu știm cât de gravă este această problemă și este îngrijorător că încă nu avem date despre gravitatea acestei boli în India”, a spus dr. SP Kalantri, medic pediatru din cadrul spitalului.

Pe măsură ce al doilea val mortal al coronavirusului scade, medicii pediatri din India raportează mai multe cazuri de această afecțiune rară, dar gravă. Deoarece medicii încă raportează cazuri, nu este clar câți copii au fost afectați până acum. SUA au raportat până acum peste 4.000 de astfel de cazuri și 36 de decese cauzate de boală.

Sr. Dhiren Gupta, un medic pediatru la spitalul Gangaram din Delhi, consideră că au fost peste 500 de astfel de cazuri în capitală și în suburbii, în timp ce la 1.500 de kilometri distanță, un alt pediatru a afirmat că a tratat 30 de astfel de cazuri, din aprilie încoace. Treisprezece dintre copiii bolnavi, cu vârste cuprinse între patru și 12 ani, sunt încă în spital. Cei mai mulți dintre ei au suferit de miocardită, o boală marcată de inflamația mușchiului inimii.

Medicii spun că afecțiunea este rezultatul unui răspuns imun extrem la virus, care poate duce la inflamația organelor vitale.

Simptomele pot imita adesea alte boli la început: febră mare și persistentă, erupție cutanată, ochi roșii, ganglioni limfatici inflamați, dureri de stomac, tensiune arterială scăzută, dureri corporale și letargie.

Unele simptome sunt similare cu boala Kawasaki, o altă afecțiune rară care afectează în principal copiii cu vârsta sub cinci ani. „Sindromul este într-adevăr un spectru de afecțiuni, de la o boală asemănătoare Kawasaki până la insuficiență multi-organică”, spune dr. Jhuma Sankar.

Inflamația acută, spun medicii, poate duce la rezultate înfricoșătoare: șoc septic, insuficiență respiratorie și afectează mai multe organe, cum ar fi inima, rinichii și ficatul. Un studiu din SUA a constatat că și copiii afectați de această afecțiune prezintă simptome neurologice .

Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recomandă părinților să solicite imediat asistență de urgență dacă copiii lor prezintă oricare dintre aceste semne de avertizare sau alte semne referitoare la:

• Probleme de respirație

• Durere sau presiune în piept care nu dispare

• Stare de confuzie

• Incapacitatea de a se trezi sau de a rămâne treaz

• Piele, buze sau paturi de unghii palide, cenușii sau albastre, în funcție de tonul pielii

• Dureri abdominale severe

(Sursa: Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor)

Recent Posts

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

18 minute ago

Horoscop 4-11 noiembrie 2024, cu Cristina Demetrescu: zodia care va reuși să mute munții din loc! Succes pe toate planurile

În săptămâna 4-11 noiembrie 2024, Cristina Demetrescu a explicat că intrarea lui Marte în zodia…

38 de minute ago

Arges: O pacientă de 69 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în premieră

La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…

57 de minute ago

Anunț oficial, extrem de important, de la Ministrul Muncii: cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…

o oră ago

Cum va fi IARNA 2024-2025 în Europa? Prognoza METEO – impactul fenomenului La Niña

Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…

2 ore ago

România are nevoie de un program național de dezvoltare a industriei farmaceutice

Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…

2 ore ago

Citeste si: