Din cuprinsul articolului
Adrian Streinu-Cercel, anunțul momentului: „Suntem pe cale să ieșim din pandemie!”
Potrivit unei declarații făcute de managerul pentru monitorizarea COVID-19 din cadrul OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), tot mai multe dovezi indică faptul că Omicron afectează căile respiratorii superioare, provocând simptome mai blânde decât variantele anterioare.
„Sunt din ce în ce mai multe studii care arată că Omicron infectează partea superioară a corpului, spre deosebire de alte variante care ar putea provoca pneumonie severă”, a precizat Abdi Mahamud, marți, 4 ianuarie, potrivit Reuters.
Reprezentantul OMS susține că acest lucru ar putea reprezenta o “veste bună”, în sensul că pandemia de coronavirus ar fi pe sfârșite.
De asemenea, potrivit unui studiu realizat în Africa de Sud, una dintre primele ţări în care a fost detectată varianta Omicron, s-a ajuns la concluzia că riscul de internare în spital a fost cu aproximativ 80% mai mic pentru cei infectați cu Omicron în comparație cu Delta și că pentru cei aflați în spital riscul de boală severă a fost cu aproximativ 30% mai mic.
Abdi Mahamud (OMS) a subliniat că Africa de Sud reprezintă un caz particular pentru că are o populaţie tânără, printre alţi factori.
Adrian Streinu-Cercel, anunțul momentului: „Suntem pe cale să ieșim din pandemie!”
În acest context, există și specialiști români care susțin același lucru. O spune chiar unul dintre cei mai cunoscuţi medici din România, profesorul Adrian Streinu-Cercel.
În timpul unei emisiuni de televiziune pe care realizatorul Tudor Barbu o găzduieşte pe B1 TV, chiar în timp ce se afla în direct, Tudor Barbu a primit un SMS scurt de la profesorul Adrian Streinu-Cercel.
„Tudore, suntem pe cale să ieșim din pandemie”, a citit pe post jurnalistul, potrivit EVZ.ro.