Categories: Ştiri sănătate

Adrian Streinu-Cercel: acest obicei duce foarte des la deces

Atăzi are loc a doua ediție a Congresului Naţional de Îmbătrânire Activă, un eveniment organizat de Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a subliniat importanţa îmbătrânirii active, invocând în acest sens importanţa evaluărilor medicale periodice şi a educaţiei, dar şi a evitării unor factori de risc, precum consumul de droguri sau bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

„Această nebunie a drogurilor nu duce la o îmbătrânire eficientă şi sănătoasă, ba din contră, duce foarte des la deces prin supradoză. Şi cred că dacă deschideţi televizorul, nu există moment al zilei în care să nu se mai dea câte un exemplu despre o astfel de situaţie, ceea ce este total regretabil.

Întrebarea este dacă putem să combatem acest flagel. Da, din punct de vedere al cadrului legislativ, putem să îl combatem, dar legea nu face mare lucru, dacă educaţia nu ajunge acolo unde trebuie, respectiv în şcoli şi la grupe cât mai mici de vârstă”, a spus Adrian Streinu-Cercel, prezent la Congresul Naţional de Îmbătrânire Activă.

Adulţii trebuie să înţeleagă că o societate se dezvoltă cu sau fără voia lor

Totodată, a atras atenţia că unii români nu sunt obişnuiţi să discute în familie despre astfel de probleme şi nici nu acceptă ca ele să fie abordate la şcoală. Acest lucru este „regretabil”, a apreciat medicul.

„Adulţii trebuie să înţeleagă că o societate se dezvoltă cu sau fără voia lor. Am asistat nu de multă vreme la o campanie împotriva vaccinărilor, o campanie care continuă. Din păcate, vin copii nevaccinaţi, cu boli care ar fi putut să fie evitate prin vaccinare.

Tusea convulsivă a adus în România o serie de probleme la copiii mici şi la nou-născuţi, pentru că părinţii nu au vrut să îi vaccineze. Când au ajuns pe patul de spital şi au văzut cât de rău îi este celui mic, că are nevoie de oxigen şi de perfuzii, au început să îşi plângă în pumni. (…)

Cei care fac campanie antivaccinare să fie conştienţi de faptul că îi au pe conştiinţă pe cei care se prăpădesc din cauza unor boli care puteau fi prevenibile prin vaccinare”, a spus el.

A menţionat că vaccinarea contribuie la evitarea unor boli care pot limita parcursul vieţii. În acest sens, a oferit exemplul meningitei meningococice.

Dr. Adrian Streinu Cercel:  îmbătrânirea trebuie să fie una frumoasă şi activă

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Dr. Adrian Streinu Cercel a precizat că pentru o îmbătrânire activă este important ca screening-urile să devină o „rutină, nu o excepţie”.

„Din păcate, suntem o populaţie care îmbătrâneşte cu paşi rapizi şi care, din păcate, nu prea a învăţat la şcoală cum să se diagnosticheze precoce şi să se trateze precoce, astfel încât îmbătrânirea să fie cât mai frumoasă şi pe termen lung.

Nu suntem singurii pe planetă. În Elveţia se întâmplă lucruri asemănătoare, deşi pare să fie o ţară cât se poate de bine organizată. În Franţa se întâmplă acelaşi lucru. În Germania se întâmplă acelaşi lucru. Din păcate, toţi îmbătrânim.

Este ‘one way’, suntem pe o singură direcţie. Din momentul în care ne naştem, suntem datori cu o îmbătrânire. Problema este ca această îmbătrânire să fie una frumoasă şi activă”, a mai spus el.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: