Din cuprinsul articolului
Adrian Sârbu, acuze la adresa ministrului Educației după apariția sălilor de detenție: Elevii vor urî școala și profesorii, ca simbol al non-libertății.
Celebrele camere de detenție ale Ligiei Deca au stârnit controverse. Atât din partea elevilor, cât și din partea părinților. Deși Consiliul Național al Elevilor a cerut ca această cameră de detenție să nu existe,
Introducerea sălii de detenție pentru elevii probleme în școlile din România a stârnit controverse și discuții aprinse.
Mai multe asociații ale elevilor au criticat măsura și au cerut eliminarea ei, spunând că sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru această schimbare radicală, Ministerul Educației a implementat-o.
Adrian Sârbu, fostul patron ProTV, a adus o serie de acuzații ministrului Educației, pe care o consideră răspunzătoare de grăbirea degradării sistemului de învățământ românesc.
„Eu cred că suntem într-un moment de agresiune complet ilegală împotriva libertății omului, pentru că și copilul e un om, așa cum am mai spus. Din nefericire, nu-i apără nimeni libertatea acestui omuleț.
La 7 ani, tu n-ai puterea să ți-o aperi, dar ai puterea să protestezi. Și vei începe prin a protesta. Știi unde te va aduce această situație? Nu numai că o să urăști școala și profesoara, pentru că e un simbol al non-libertății, dar vei avea o notă de purtare care te va marca de la început. Altă odioșenie comunistă. Nota la purtare a fost inventată în comunism, doamna Deca, pentru a marca oamenii de la început în „buni” și „răi”.
Educația în România este un factor de degradare și astăzi asistăm la un alt eveniment de degradare al conceptului de educație în care această doamnă – nimeni – își dorește să intre în istorie împreună cu marele non-educator Klaus Iohannis.
Ați transformat școlile în pârnăi. Luați copiilor sursa, mijlocul de a învăța. De ce? Știm de ce, doamna Deca. Pentru că sunteți incapabili, impostori, pe scurt, nu știți cum să comunicați cu copiii prin acest mediu numit „mobilul”. V-ați pus în strategia de educație ca obiectiv ca, până în 2030, să ajungă profesorii la competențe digitale. O odioșenie națională!
Profesori, elevi, părinți, asistați la o degradare majoră, o încălcare a libertății elevului, care vă reprezintă, că tu, ca părinte, ești unitar cu copilul tău până la 18 ani. Îți degradează, îți confiscă și ție telefonul, libertatea. Și dacă protestezi, mai nou a inventat și nota la purtare. Pe ce criterii? Pe criteriul pe care îl vrea doamna cu coc, profesoara.
Ce va spune Bulă dacă e trimis la camera de pârnaie? „Doamnă, putem să fumăm și noi la camera de pârnaie? Dar sex putem să facem?”. Atunci doamna profesoară o să spună „ne trebuie o cameră de tortură, nu mai e bună camera de detenție”.
Camera asta „este” Biblioteca Națională…ISS…International Space Station, un spațiu în care te regăsești cu absolutul, cum sunt ăștia din secta lui Bivolaru…așa o să trăiască elevii români în camera asta de plăceri. Puteau să o numească „camera iadului” ; sau „camera raiului” sau „camera plăcerilor”.
Doamna Deca, vă rog fumos, retrageți legea asta, e rușinos. Nu vă e rușine? Aud că sunteți cadru didactic. Nu știu ce doctorat aveți, dacă aveți sau nu, dar dacă vă numiți cadru didactic, nu puteți să apelați la acțiuni torționare. N-aveți voie asta, nu vă supărați.
Copiii când intră în școală nu sunt proști. Copiii ies prostiți din școală, torturați, cu calitățile nevalorificate, ies cu tare majore, și cea mai urâtă tară este că nu învață valorile fundamentale ale omului, ale democrației și în primul rând, valoarea numită libertate”, a spus Adrian Sârbu, potrivit alephnews.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…