Din cuprinsul articolului
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a vorbit despre creşterea numărului de infecţii. Acesta spune că a început în 2022 va continua, iar pandemia se va încheia cu această convieţuire.
Adrian Marinescu: Să luăm în calcul că vom mai avea infecţii
Directorul medical al INBI „Matei Balş” din Bucureşti a făcut recent câteva declarații despre evoluția pandemiei de COVID-19 în România.
„E foarte probabil ca la toamnă să avem creşteri. Creşterea numărului de infecţii nu va schimba acest concept de convieţuire. Din punctul meu de vedere, ce a început în 2022 va continua, iar pandemia se va încheia cu această convieţuire, nu cred că vor mai fi schimbări importante”, a declarat medicul.
Vom mai avea infecţii şi că trebuie să le rezolvăm
„Şi când mă refer la impact la nivelul populaţiei, mă refer la spitalizări în număr mare, la presiune pe spitale, la ocuparea de paturi de terapie intensivă. Dacă vom fi suficient de echilibraţi, încât să luăm în calcul că vom mai avea infecţii şi că trebuie să le rezolvăm, cred că vom trece cu bine toamna”, a spus Adrian Marinescu, citat de AGERPRES.
În acest context, directorul medical de la INBI „Matei Balş” a vorbit în cadrul emisiunii ”Punctul de Întâlnire” despre categoriile de pacienți pentru care doza a patra ar putea face diferența între o formă ușoară sau moderată de Covid-19 și una severă.
- „Din păcate, deocamdată nu avem o variantă nouă de vaccin, acel update de vaccin care se referă la mutațiile noi probabil că o să vină în toamnă, și atunci trebuie să ne descurcăm cu ceea ce există în momentul de față.
- Eficiența este categoric mai redusă în raport cu Omicronul, dar pentru persoanele vulnerabile, cei care sunt în vârstă, cei care au boli cronice, avem nevoie de un plus de protecție acum, nu putem să așteptăm până la toamnă. Din păcate, ei fac în continuare forme severe și ajung la terapie intensivă.
- Persoanele vulnerabile nu sunt doar oamenii de peste 60 de ani, nu sunt doar cei cu boli cronice cunoscute. Cineva care este de vârstă medie și este supraponderal și poate are boli cronice pe care nu le cunoaște este de asemenea vulnerabil.
- Din punctul meu de vedere, plusul de protecție prin vaccinare ar trebui să se refere la acești oameni, iar procentul celor care se încadrează aici este destul de mare în România.”, a declarat celebrul medic.