Din cuprinsul articolului
În contextul atingerii unor praguri negative de la o zi la alta, se impun noi măsuri de restricție. Cu acest prilej, medicii ne atrag atenția asupra măsurilor esențiale pe care trebuie să le luăm pentru a ne proteja în fața virusului.
Adrian Marinescu: vaccinarea este soluția să evităm secția de ATI
„În primul rând, vaccinarea care are ca principal obiectiv, împiedicarea formelor complicate. Practic, vaccinarea înseamnă că împiedică evoluţia pacientului către paturile de Terapie Intensivă. Oricât de mult ar creşte acest număr al paturilor de Terapie Intensivă, să ştiţi că pacientul care ajunge acolo, e un pacient critic, care are de cele mai multe ori, o evoluţie imprevizibilă, chiar dacă are pat la Terapie. Ideea e să găseşti o variantă care să prevină. Şi în primul rând e vaccinarea.
De asemenea, sunt măsurile despre care am auzit de când a început pandemia şi cred că acum ar trebui să le punem în practică. Şi nu pentru că există restricţii, sau că ne obligă cineva, ci pentru că ştim sigur ce anume ne protejează.
Şi mă refer şi la evitarea unor zone aglomerate, evitarea spaţiilor închise în care să fim mai mulţi. Cred că ştim foarte bine ce avem de făcut. Și cum să purtăm masca corect, şi regulile de igienă, și tot ce am făcut de-a lungul pandemiei”, a spus dr. Adrian Marinescu.
De asemenea, medicul infecționist a spus că masca de protecţie nu ne oferă garanţia că nu ne vom infecta, însă ea reduce semnifacativ riscul, însă doar dacă este purtată corect.
„Garanţie nu există niciodată. Nu e vreo măsură de prevenţie care să asigure vreo garanţie, sau să ştim 100% că nu ne vom infecta, dar reduce foarte mult riscul, dacă e purtată corect, dacă e schimbată la timp şi dacă vine la pachet cu celelalte măsuri, pentru că este clar, că dacă sunt într-o cameră super aglomerată, degeaba vom sta cu mască, dacă va fi o încăpere neaerisită. Riscul de infectare oricum există, chiar dacă e mai mic, decât în situaţia în care nu am avea mască.
(…) Adulţii vor fi protejaţi prin vaccinare şi atunci, chiar dacă se infectează de la cei mici, vor face o formă uşoară, fiindcă e principala formă de protecţie. Şi în rest cred că trebuie să fim atenţi la lucrurile clare. Încercăm să interacţionămmai puţin, chiar şi mici. Ştiu, e o perioadă grea şi cred că până în noiembrie ne vom lovi de o variantă care va fi mai mult decât intensă”, a precizat medicul Adrian Marinescu.