Adiția de os, ce ne așteaptă după această procedură?
Adiția de os este o procedură chirurgicală necesară atunci nu există o cantitate suficientă de țesut osos necesară să susțină implanturile dentare, ca urmare a unor defecte de dezvoltare, infecții gingivale, traume sau spațiu rămas liber după extracții dentare.
Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că procedura se realizează sub anestezie locală și este complet nedureroasă, însă necesită îngrijire post intervenție, pentru a evita disconfortul pacientului și a ajuta la o recuperare rapidă.
Vindecarea după procedura de adiție de os are loc mai rapid, efectele negative postoperatorii sunt mai reduse, iar cantitatea de os care se integrează este mai mare dacă adiția de os este combinată cu procedura de PRF: din vena pacientului se recoltează sânge, din care se separă într-o centrifugă specială factori de creștere și alte substanțe utile, proprii organismului, care se amestecă cu osul și asigură integrarea acestuia în cantitate mai mare.
La ce se poate aștepta un pacient după intervenția de adiție de os:
Durere
După trecerea anesteziei este nevoie de administrarea de antialgice/antiinflamatoare timp de câteva zile. Totodată se administrează și antibiotic pentru a preveni orice infecție,care ar putea duce la intensificarea durerii, dar mai ales la compromiterea întregii proceduri. “Durerea și disconfortul vor varia în funcție de tipul și dimensiunea grefei, însă în cele mai multe cazuri, acestea vor fi limitate și se vor ameliora în totalitate în 5 până la 7 zile”, asigură specialistul ortodont.
Umflarea zonei
Edemul postoperator este inevitabil, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de reactivitatea individuală.
“Aproape insesizabil la unele persoane, destul de pronunțat la altele, edemul postoperator atinge maximum la 48 ore după intervenție, după care descrește treptat. Umflarea poate fi diminuată prin utilizarea imediată a pachetelor de gheață în primele 48 de ore”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan.
Ușoară invinețire a gingiei sau obrazului
Acest efect nu apare la toți pacienții, însă atunci când este prezent va dispărea de la sine după ce trece prin stadii diferite de colorare.
Ușoară sângerare
Ușoare urme de sânge care dau o colorație roz salivei sunt normale, însă dacă sângerarea devine mai abundentă, trebuie contactat de urgență medicul, pentru a identifica potențiala cauză și a o îndepărta.
Recomandări
În primele zile postintervenție este recomandată o dietă mai specială, cu multe lichide. “Este recomandat consumul de alimente moi și lichide în ziua intervenției, precum și evitarea produselor lactate pentru primele 48 de ore după operație deoarece acestea conțin bacterii vii care pot dăuna grefei osoase. După 24 de ore se poate reveni la o dietă normală, însă evitând mestecarea alimentelor în zona în care a avut loc intervenția, pentru a nu produce traumatizarea ei”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.
O igienă orală bună este esențială pentru o vindecare rapidă și pentru a reduce șansele de apariție a unei infecții. “Pe lângă rutina zilnică de îngrijire orală sunt recomandate și clătirile cu apă călduță cu sare de cel puțin patru până la cinci ori pe zi. Zona din jurul intervenției trebuie curățată cu atenție, pentru a nu produce leziuni”, spune specialistul ortodont.
Fumatul imediat după intervenție este contraindicat deoarece fumul de tutun poate întârzia procesul de vindecare, iar în unele cazuri poate provoca eșecul intervenției de adiție de os.