Adio MEDICAMENTE la raft! Au apărut noi reglementări privind comercializarea lor în farmacii și pe internet. Legea 160/2018 reglementează modul în care vor fi comercializate de acum încolo medicamentele.
Astfel, farmaciile vor trebui să-și reamenajeze standurile și paginile de internet unde fac comerț, odată cu intrarea în vigoare, de sâmbătă, a Legii 160/2018.
Noua Lege prevede că farmaciile nu mai au voie să vândă medicamentele în regim de autoservire, dar și că pastilele pentru care nu ai nevoie de prescripție pot fi comercializate pe internet doar de către unitățile autorizate de Ministerul Sănătății. Dar s-o luăm pe rând.
Medicamentele, scoase din rafturile accesibile
În foarte multe dintre farmaciile din România mergeam, până acum, ca la supermarket. Există coșulețe de cumpărături în care poți să pui medicamente fără prescripție, precum analgezicele, tratamentele pentru răceală, calmantele gastrice etc., pe care le alegi singur de pe raft. Odată cu aprobarea acestei noi legi, însă, lucrurile se schimbă drastic.
„În incinta farmaciilor comunitare, a oficinelor locale de distribuție, a farmaciilor din unitățile medicale aflate în structura ministerelor cu rețea medicală proprie, a drogheriilor, a farmaciilor și a oficinelor locale de distribuție din sistemul penitenciar este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar”, prevede unul dintre articolele Legii 160/2018, care modifică Legea farmaciei nr. 266/2008. Asta înseamnă că respectivele farmacii vor trebui să-și reorganizeze rafturile, astfel încât cumpărătorii să poată obține astfel de medicamente doar dacă le cer farmaciștilor, nu direct, de la raft.
Restricții pentru vânzarea pe internet
Legea 160 reglementează și posibilitatea vânzării și eliberării „prin intermediul serviciilor societății informaționale (online) a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală”. Practic, doar „farmaciile comunitare și drogheriile autorizate potrivit legii și care notifică Ministerului Sănătății intenția de a desfășura această activitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătății”, mai au dreptul să facă astfel de comerț.
Pentru ca pacienții să știe exact care sunt farmaciile online autorizare să vândă pe internet, Ministerul Sănătății va alcătui și publica pe site-ul său o listă a acestor unități. Măsura a fost luată pentru a reduce riscurile la care se expun cei care cumpără medicamente de pe internet.
În unele cazuri, „pe lângă faptul că spațiul de depozitare nu respectă indicațiile producătorului, pe durata transportului nu sunt garantate condițiile specifice de înmagazinare și igienă, iar persoanele care le compercializează sunt imposibil de verificat dacă au sau nu pregătire în domeniu”, explica inițiatorul legii, deputatul Petru Movilă, în expunerea de motive. El sublinia că cel mai important „aspect al faptului că acest tip de comerț trebuie interzis este că medicamentele care circulă pe internet nu prezintă siguranță pentru consumator”.
Practic, aceste medicamente pot avea fie o cantitate mai mică de substanță activă – ceea ce le face ineficiente –, fie una mai mare – ceea ce le face extrem de periculoase și, în unele cazuri, se poate ajunge situații extreme, „respectiv la deces”.
Călin Georgescu a ieșit învingător din primul tur al alegerilor prezidențiale din România, având un…
Consumul de alimente în care se găsesc reziduuri de pesticide poate produce efecte nocive asupra…
Noiembrie se anunță a fi o lună cu adevărat de bun augur pentru 3 dintre…
Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…
Anunț de ultimă oră pentru seniorii cu pensie mică și grupe de muncă.După ce mai…
Rezultatele oferite de exit-poll-uri care arată succesul fabulos pe care Călin Georgescu, candidat prezidențiale 2024, …