Din cuprinsul articolului
Noile măsuri și restricții adoptate au provocat diferite reacții. Mii de români din toată țara au decis să protesteze împotriva acestora, ieșind în stradă fără să respecte măsurile anti-COVID din România. Aceștia cer dreptul la o viață cât mai apropiată de normalitate, susținând că unele restricții nu sunt deloc potrivite.
Medicul Adina Alberts explică, potrivit Antena 3, motivul pentru care românii nu mai acceptă aceste noi restricții și măsuri și, de asemenea, de ce ei consideră că unele nu sunt de folos. Ea susține, de asemenea, că obligativitatea purtării măștii este o măsură inumană, mai ales pentru copii și persoanele cu diferite patologii.
Măsurile anti-COVID din România, motivul pentru care românii au ieșit din nou în stradă
„Din punct de vedere medical nu există nicio logică. Nu știu ce ar fi putut vreun reprezentant a oficialităților să explice populației, atâta timp cât nu există logică și nu există nici un motiv ca să trecem prin ceea ce trecem. Am asistat în săptămânile trecute la creșterea din pix a incidenței infectărilor. Probabil că în acest moment este o mică ascensiune acest al acestui indice de incidență dar nu atât de mare cum se vehiculează și cum a fost adus din cauza faptului ca s-a modificat metoda de raportare.
Această mască are rolul de a ne proteja, dar dacă nu este purtată cu un trebuie, nu este de calitate nu este ceea ce trebuie degeaba o purtăm pentru că mai rău ne face.
O mască purtată mai mult de jumătate de oră, mai ales că vin căldurile, mai ales în zilele în care este mai multă umiditate se îmbibă și reprezintă un loc nemaipomenit pentru ca pentru ca germenii să se multiplice.
Plus că sunt foarte multe persoane, iar copiii clar nu ar trebui să poarte mască, dar sunt și foarte mulți adulți care au patologii diverse și să poarte masca pe figură atâtea ore în șir nu face decât să agraveze acestei patologii”, explică Adina Alberts.
Purtarea măștii nu este o măsură care a dat rezultate eficiente
„Obligativitatea purtării măștii este o inepție. Nu a dat rezultate nici în anul trecut, în nicio țară este o greșeală elementară. Când ieși pe stradă singur pe stradă, că se întâmplă de atâtea ori să fim singuri pe stradă, de ce trebuie să avem masca pe figură?
Plus că am văzut foarte mulți polițiști, pentru că e petrec mult timp în circulație, foarte mulți dintre ei nu respectă această regulă pentru că este inuman să îi ceri atâtea ore unui om să stea cu masca pe față.”, a adăugat medicul.
Masca este eficientă dacă este purtată în mod corespunzător. Aceasta trebuie schimbată în mod frecvent și, de asemenea, trebuie să acopere atât nasul, cât și gura.