Din cuprinsul articolului
Adina Alberts, medic primar de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, oferă informații inedite în privința scăderii numărului de testări oficiale. În contextul pandemic actual, testarea populației este esențială pentru a depista persoanele pozitive. Acest lucru are un rol foarte important în inhibarea răspândirii virusului și izolarea imediată a populației infectate.
Adina Alberts a dezvăluit motivele pentru care a existat o scădere bruscă a numărului de testări oficiale, într-o postare, pe rețelele de socializare. Medicul a asociat această diminuare substanțială cu apariția testelor Antigen. Cu toate că oamenii le fac, acestea nu se raportează nicăieri, iar autoritățile nu pot monitoriza în mod corespunzător evoluția pandemiei în România. Cum s-a întâmplat acest lucru și de ce oamenii aleg această metodă, în schimbul testării oficiale?
„Știți de ce nu se mai raportează oficial un număr important de testări pentru detecția Sars-Cov2?Pentru că au apărut TESTELE RAPIDE ANTIGEN, care sunt ieftine și la îndemână. Sunt ușor de folosit, sunt exacte, rezultatele apar în 10 minute. Cei care sunt pozitivi se autoizolează și se tratează acasă la indicația medicilor de familie!”, a declarat medicul, pe pagina sa de Facebook.
Cum se explică scăderea bruscă a numărului de teste, deși oamenii fac demersurile necesare pentru a depista o posibilă nfecție cu noul coronavirus?
„Și pentru că rezultatele testelor rapide Antigen nu se raportează nicăieri, (așa a decis Ministerul Sănătății) apare această nepotrivire flagrantă dintre numărul mare al infectărilor din jurul nostru, și numărul infim de cazuri raportate oficial”, a afirmat Adina Alberts.
Testele rapide antigen nu sunt disponibile publicului larg, conform deciziilor experților din domeniul medical. Cu toate acestea, de unde îl achiziționează?
”Deși autoritățile au scos din farmacii testele rapide sub pretextul că nu pot fi folosite de persoane neinstruite medical, totuși cetățenii au acces la ele prin intermediul medicilor de familie! Lucru benefic pentru toată lumea și pe care îl salut cu bucurie!Totuși, insist, aceste teste sunt foarte ușor de folosit! Testele rapide antigen și anticorp TREBUIE SĂ EXISTE ȘI ÎN FARMACII!”, a conchis medicul.